Astăzi eram așa în cumpănă și am citit un post foarte interesant, pus pe Facebook de o prietenă, post ce m-a pus foarte mult pe gânduri. Dacă vreți să-l citiți îl găsiți aici.
Adevărul e că de multe ori stăm și așteptăm ca viața să se întâmple, să ni se întâmple lucruri extraordinare, fără să depunem nici un efort, fără să ne bucurăm de ceea ce trăim. Credem tot timpul că mâine, peste 2 zile, peste o săptămână sau 1 an, viața noastră va fi cumva perfectă și uităm că ar trebui să prețuim momentul acesta, secunda aceasta, pentru că nu o putem trăi a doua oară.
De multe ori stau și mă gândesc la momente de care m-am bucurat, la clipele neplanificate care au ieșit de 1000 de ori mai bine decât orice mi-aș fi închipuit eu. Mă gândesc la coincidențele fericite și la dezamăgirile suferite pentru că așteptăm prea multe… de la oameni… de la situații.
M-am gândit mult dacă e mai bine să aștepți… ca prietenii să te sune… ca un băiat să te caute… sau să-ți faci curaj și să iei inițiativă. Am încercat de multe ori să fiu fata aia docilă… indiferentă… dar nu-mi iese niciodată. Mie îmi place să știu la ce să mă aștept în viață. Îmi place să-i caut pe oameni când îmi lipsesc și să spun lucrurilor pe nume. Și prefer de mii de ori să regret lucrurile pe care le-am făcut față de minunata alternativă de a contempla la nesfârșit posibilitățile ratate.
Cum trecem prin viață?
Prefer să cred că trec trăind-o, nu lăsând-o să treacă pe lângă mine…
🙂