Anul acesta am decis că este momentul să punem piciorul în prag și să începem să ne bucurăm de snowboard ceva mai aproape de casă. La Arieșeni este minunat, dar acolo nu mergem atât de des pe cât am vrea sau am avea nevoie pentru a ne perfecționa. În schimb, foarte aproape de Hațeg sunt nu mai puțin de 3 zone minunate unde se pot practica sporturi de iarnă: Parângul Mare, Straja și Râușor. Asa că, pe sfârșit de iarnă, am zis să vedem cum stă treaba în Parâng și să ne bucurăm de un final de sezon pe snowboard.
Cum ajungi în Parâng?
Partea foarte faina la stațiunea Parângul Mare este că accesul se face foarte ușor. Adică așa mi se pare mie. Dar dacă sunteți genul care preferă să coboare din masină direct în fața cabanei, mergeți în Parâng doar vara. Sau alegeți să vă cazați la Hotel Rusu.
Oare puteam să fiu mai criptică?
Ideea este că pentru a ajunge în Parâng trebuie să intrați în Petroșani și să urmați semnele rutiere foarte prezente (din fericire). Acestea vă vor duce direct la vechiul telescaun, ce funcționează de mai mulți ani decât sunt eu în viață :D. Dar asta nu înseamnă că nu funcționează perfect, nu vă temeți. Eu am urcat de o gramadă de ori cu el și nu am avut niciodată nici o problemă, indiferent de anotimp.
Daca alegeți să urcați cu vechiul telescaun trebuie să fiți pregătiți pentru o călătorie de vreo 15-20 de minute, într-un peisaj absolut extraordinar. Felul în care munții se dezvăluie în timp ce ești pe telescaun te lasă fără cuvinte!
În tot acest timp, mașina trebuie să vă aștepte în parcarea de la baza telescaunului sau, în cel mai extrem caz, pe marginea drumului, în aceeași zonă, pentru că parcările sunt foarte puține.
Dacă alegeți să vă cazați la Hotel Rusu mai aveți de mers vreo cațiva kilometri de la vechiul telescaun, dar și de aici puteți urca în Parâng pe un telescaun nou, care a fost pus în funcțiune în 2017 și care are inclusiv muzică :))). Știu că pare un detaliu ciudat de menționat, dar mie mi s-a părut super tare. Bineînțeles, nu este absolut obligatoriu să fiți cazați la Hotel Rusu pentru a folosi acest telescaun.
Preturi si program de functionare
De data aceasta am fost foarte atentă la acest fel de detalii pentru că voiam să fac un articol cât mai exact. Chiar și așa, vă pot oferi mai multe detalii doar cu privire la vechiul telescaun.
Astfel, un drum dus-întors cu telecaunul vechi costă 15 lei. O urcare costă 10 lei, iar o urcare din punctul intermediar costa 2,5 lei. Începând din 2017 a fost introdusă și o taxă suplimentară de 1,5 lei pentru salvamont, pe care trebuie să o achitați o singură dată.
În ceea ce priveste programul de funcționare al telescaunului vechi, acesta este operațional de luni până vineri, între orele 9-15, sâmbătă de la 9 la 16, iar duminică intre 9:30 si 16:30.
Pârtiile
Cum am ajuns să fim foarte obișnuiți cu pârtia de la Arieșeni, ne-a trebuit puțin timp pentru a ne adapta la noile condiții deoarece domeniul schiabil este foarte mare, dar foarte prost marcat. Cât despre întreținerea pârtiilor, nici nu poate fi vorba.
Există zone pentru începători care sunt extrem de accesibile și unde noi nu am stat pentru că ne-am plictisit. Celelalte pârtii, in schimb, sunt fie roșii, fie negre. Și nu spun asta pentru ca aș fi văzut prea multe marcaje, ci pentru că am încercat o mare parte dintre ele. Dar cel mai aiurea este faptul că drumul propriu zis nu este marcat în nici un fel. Adică legenda spune că există un drum pe care schiorii și nu numai pot ajunge de sus de tot până la baza telescaunului. Am și văzut astfel de creaturi mitologice. Dar drumul nu am reușit să il dibium.
În schimb, am reușit sa ajungem, cu chiu cu vai, la punctul intermediar al telescaunului nou. De aici, cu doar 5 lei, am revenit la peste 1600 de metri.
Experiența noastră
Când vine vorba despre snowboard, ne încadrăm la categoria de experiență medie. Sunt perfect conștientă de chestia asta și nu mă miră pentru că mergem mult prea rar la zăpadă ca să avem cum să avansăm mai repede. Totuși, 2018 a fost un an extrem de bun pentru că am învățat foarte multe chestii.
Treaba stă cam așa: când Miha m-a învățat să mă dau cu snowboardul (multumesc, Mishuella), mi-a arătat the basics. Adică uită-te pe unde mergi și nu pica. Iar eu am învățat aceste lecții foarte bine și le-am dat mai departe. Dar nu poți coborî toate pârtiile în frunză sau pe cant. Așa că anul acesta Flavius a insistat să învățăm cum să ne dăm și cu spatele la pârtie. Nu prea știu cum să vă explic exact ce implică asta, dar vă îndemn să urmariți acest filmuleț ca să înțelegeți mai bine. Cert este că treaba nu e simplă.
Pe pârtiile din Parâng, în schimb, am fost nevoiți să exersăm atât această nouă mișcare, precum și mersul drept și frânatul în timp ce mergi drept pentru că a trebuit să ne dăm prin zone foarte înguste, unde nu aveam loc de zig-zag. Din acest punct de vedere, experiența a fost mai mult decât benefică. Sunt sigură ca la Arieșeni nu m-aș fi încumetat niciodată să prind asemenea viteză și să încerc unele manevre care aici au fost obligatorii.
Cu toate acestea, am avut parte și de un episod mai neplăcut, care mi-a amintit că nu sunt pregătită pentru orice fel de pârtie. Pentru că nu era semnalizat în nici un fel și Flavius coborâse pe acolo, am hotarât sa aleg un traseu extrem de abrupt, unde nu am reușit să îmi mențin echilibrul mai mult de 10 metri. Am căzut în fund, iar restul pantei l-am coborât într-o învârtire ciudată și tare mi-e că de atunci am rămas cu o durere de mână ce ar trebui investigată de un radiolog. Evident că m-am speriat groaznic, dar, oricât de ciudat ar suna acest lucru, nu m-am descurajat deloc. Pur și simplu, după ce am reușit să mă ridic, am stat să îmi trag sufletul un minut, m-am ridicat în picioare și am pornit mai departe. Ce puteam face până la urmă? Telefon nu aveam la mine. Bani nu aveam la mine. Trebuia să dau de Flavius și știam unde mă asteaptă.
S-au născut niște întrebări
Per total, experiența în Parâng a fost destul de faină, dar la plecare nu am putut să nu ne punem câteva întrebări. Adica în ce alte țări un domeniu schiabil atât de mare este atât de puțin îngrijit? Și când o să mai vină momentul în care turismul să fie privit serios în România? Pentru că nu este normal ca tu să ai un arc muntos atât de mare, dar să pui la dispoziția cetățenilor 3 stațiuni mai de Doamne ajută și dup-aia să te plangi că merg în Serbia și în Austria la ski.
Mi-ar plăcea să văd și în Parâng pârtii frumos amejate. Mi-ar plăcea să văd ratracul patrulând peste tot și nu înzăpezit. Mi-ar plăcea ca telescaunul să aibă un program de funcționare mai lung. Și mi-ar plăcea ca zona să fie mai cunoscută. Pentru că noi stăm pe o mină de aur din punct de vedere al potențialului turistic în orice anotimp și nu știm ce să facem cu ea.
Acestea fiind spuse, mergeți în Parâng pregătiți pentru condiții nu tocmai prielnice, dar un peisaj extraordinar și senzații tari.
huh, superb! 🙂