Nu ştiu alţii, dar eu de când îmi pot aminti mi-am compartimentat viața și, deși mă bate la cap că nu e bine, mami a fost cea care a contribuit în cea mai mare măsură la acest lucru pentru că ea m-a dus la Sălaș.
Încă de mică, vacanță după vacanță, nenumărate weekenduri, am mers la Sălaș. Cumva, în creierul meu, Sălașul a devenit strâns legat de ideea de libertate și distracție, de lipsă a responsabilității și amuzament. La Timișoara m-am concentrat asupra școlii. Aveam prieteni apropiați doar strictul necesar și socializam cu colegii în aceeași măsură. Nu ieșeam prea mult în oraș, nici nu pierdeam vremea aiurea, nici măcar cu băieți decât foarte rar. Cred că pot număra pe degete băieții care mi-au plăcut aici.
La Sălaș nu am învățat niciodată. La Sălaș am cei mai mulți prieteni chiar și acum. La Sălaș ies seară de seară. La Sălaș m-am îndrăgostit pentru prima dată. Și cu lumea de la Sălaș mergeam vara, sâmbătă de sâmbătă, la discotecă la Hațeg.
Apoi a trebuit să fac un compartiment și pentru Hațeg pentru că Alina a crescut și aveam mult mai multe de făcut și pe acolo. Așa că toamna, înainte să încep faculta, pentru o lună, îmi mutam cartierul general la ea. Mai erau și Miha și Corina, băieți interesanți uneori, nici un moment de plictiseală la Hațeg.
Și în tot acest timp am încercat să separ pe cât posibil lucrurile. Și chiar mi-a fost destul de ușor până a venit Miha la facultate și lucrurile au luat direcții mai interesante și pe la Timișoara.
Dar chiar și așa încă compartimentez lucrurile. De fapt, încă separ Timișoara, cu responsabilitățile ei, de Sălaș și Hațeg. Probabil așa voi face întotdeauna și, când o să-i am, așa o să-i învăț și pe copiii mei.