Ce-am mai făcut în ultimul timp

Am vrut la un moment dat să scriu despre politică, pentru că am fost la vot, dar m-am lăsat păgubaşă. Am zis că mai bine vă mai povestesc câte ceva despre viaţa mea, pentru că oricum nu am mai prea avut timp să scriu despre mine în ultima vreme. De fapt, între LVP şi Superblog, muncă şi plimbat în diverse locuri, nu am mai prea avut timp de nimic. Iar puţinul timp liber l-am petrecut citind.

Adevărul este că nu mă aşteptam să ajung să mă implic în atât de multe proiecte. Şi nu o luaţi ca pe o văicăreală, dar să ai un blog unde predonimă fotografiile este destul de greu şi necesită foarte multă muncă. Pentru că aici mă pun şi scriu. Şi poate mai aberez ceva, poate mai mănânc o literă, două, dar iese. Când ai un blog cu poze însă, trebuie să editezi pozele să te gândeşti ce să scrii. E mult mai complicat.

Cu Superblog merge treaba, adică merge tot timpul cam pe ultima sută de metri :))). Am pierdut câteva probe în perioada în care am întâmpinat dificultăţi tehnice, dar acum m-am rederesat şi în afară de ceva cu asigurări care mi se părea prea SF, am dus la bun sfârşit vreo… 8 probe? Mai multe? Nu mai ştiu exact.

Ce mi-a plăcut mult la Superblog este diversitatea subiectelor. Şi nu ştiu dacă o să şi câştig ceva, dar a fost o experienţă plăcută şi o să mă mai înscriu. Aşa evoluăm: răspunzând provocărilor.

De muncă nu prea am ce să vă spun, same old, same old. Se pare că oricât m-aş strădui, trebuie să muncesc mai mult. Nu ştiu cât o să rezist în ritm alert, dar mă străduiesc :P.

De plimbat, mai mult la Sălaş, iar în weekend am fost la Ineu. Nu cred că vă miră că sunt tot pe drumuri, de fapt ar fi trebuit să vă obişnuiţi până acum :))).

La Ineu am fost la un bal al bobocilor, un club şi o moară :))). Dar cel mai mult mi-a plăcut Cola cu portocale.

Am menţionat că am ajuns super dependentă de Cola?

Din puţinul timp liber fur ca să citesc. Iar acum mi-a picat în mână o carte pe care am văzut-o toată copilăria mea, dar mai multe despre asta, după ce o termin de citit :D.

Şi uneori mă mai uit la seriale, dar am rămas doar cu 2 constante: Supernatural (pentru Dean, evident!!!!) şi The vampire diaries (ca să am despre ce vorbi cu fetele :)))).

Cam asta e viaţa mea din ultimul timp. Voi ce mai faceţi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.