Caii lu’ Sântoader

Au mai fost ocazii în care am menţionat că Sălaşul are multe poveşti, dar acest lucru nu este valabil doar pentru Sălaş, ci pentru întreaga zonă.

Când eram noi mici, mami ne spunea povestea cailor lui Sântoader.

Se spune că la o nedeie la Ohaba (sat vecin cu Sălaşul) era joc mare şi lume multă. Erau acolo fete care mai de care mai frumoase şi, nimeni nu ştie de unde, au apărut nişte flăcăi foarte frumoşi, care le-au luat la dans pe cele mai frumoase fete. Şi cum dansau ei, dintr-o dată oamenii au văzut cum unuia dintre băieţi îi ieşea vârful cozii din cizmă. Toată lumea s-a speriat, însă până să apuce să reacţioneze, băieţii au dispărut cu tot cu fetele pe care le dansau. Oamenii au plecat în căutarea fetelor, prin pădurile din zonă, însă nu au mai dat de ele niciodată. O singură urmă de copită s-a găsit pe Bulzu, piatra ce veghează valea Streiului. Iar de atunci, toată lumea ştie că la Ohaba au venit caii lui Sântoader şi au furat fetele.

După mulţi ani, am ajuns să urc şi eu pe Bulzu şi, la fel ca alţii înaintea mea, am văzut urma de copită. Acum mai estompată din cauza timpului, însă dovadă pentru legendele frumoase din zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.