Imi pare rau ca doar acum am ajuns sa scriu, dar azi a fost o zi tare haotica. Desi au fost momente si momente, per total baba mea a fost frumoasa. Am facut cadouri, am primit cadouri si am adus zambetul pe unele fete :P. Personal, nu am primit, dar am casa plina de ele,[citește]
Author Archives: Andra Costa
Ieri am avut ocazia să particip la o serbare de clasa a 5-a :)). Copiii au fost aşa drăguţi, dar şi aşa ciudaţi. Cum ar putea să fie altfel când sunt exact la vârsta la care vor să fie trataţi ca nişte adulţi, dar să se bucure totuşi de privilegiile pe care le au copiii[citește]
M-am tot gândit şi m-am foit… cum să fac ziua de 8 martie specială pentru cititoarele mele. Şi mi-am dat seama că cea mai bună metodă e un concurs, prin care să mă ajutaţi şi voi pe mine puţin. Să vă explic: la sfârşitul lunii 2 dintre prietenele mele îşi sărbătoresc zilele de naştere. Şi[citește]
Dacă nu ar fi fost Oana, nu aş fi văzut niciodată filmul acesta… şi ar fi fost chiar trist. The Prestige spune povestea competiţiei dintre doi magicieni, interpretaţi de Christian Bale şi Hugh Jackman. Cei doi sunt la început parteneri, însă o tragedie îi transformă în rivali, iar competiţia devine atât de acerbă încât cei doi[citește]
După un februarie înfiorător de scurt, a venit şi mărţişorul. Eu una l-am aşteptat cu nerăbdare şi cu braţele deschise pentru că m-am săturat de frig, pentru că vesteşte primăvara şi pentru că eram sigură că o să primesc ceva frumos :D. Şi aşteptările mele s-au dovedit a nu fi degeaba, mai ales că încă[citește]
