Atât mai am de aşteptat până plec în concediu. Primul meu concediu efectiv. Nu îmi vine să cred. Abia aştept să o întind. Şi cu cât se apropie mai mult, cu atât mi se pare mai îndepărtat momentul (ce ţi-e şi cu relativitatea asta :))). Ca să nu mai spun că prezenţa Alinei la Timişoara[citește]
Author Archives: Andra Costa
Nu îmi vine să cred că mi-au trebuit 3 ani ca să mă întorc la Pietrele. E atât de aproape de mine, îmi place atât de mult să merg şi totuşi, mi-au trebuit 3 ani. Îmi vine să leşin când mă gândesc cât timp am risipit. Dar nu mai contează toate astea. Important e că[citește]
Deja sunt alergică la întrebarea asta… şi la privirile cu subînţeles… şi la aluziile despre nepoţi. Nu mai suport. Da, mami m-a făcut pe mine la 22 de ani, dar eu nu sunt mami. Da, planul era să am deja primul meu copil, dar planul nu a ieşit. Îmi tot spune toată lumea că deja[citește]
Când vine vorba de lepşe, Vienela e cea mai tare. Şi cum a dat liber la ea, am preluat rapid leapşa aceasta pentru că mi-a plăcut la nebunie. În continuare, o să vă spun 10 lucruri “pe care nu le-am făcut niciodată, dar le consider demne, interesante, utile, posibil chiar şi plăcut de îndeplinit” (până[citește]
Cred că aş putea să văd toţi munţii de pe lumea asta şi tot cel mai frumos ar fi pentru mine Retezatul. Probabil pentru că am crescut văzândul. Probabil pentru că mi-a păzit copilăria. Din păcate, nu am mai ajuns de foarte mult timp să urc la Pietrele, dar Cârnicul şi Lolaia sunt mult mai[citește]
