Aproape de cer

sau cum am ajuns eu pe vârful Postăvarul

Când mi-am plănuit cât de cât excursia la Braşov nici măcar nu visam că aş putea ajunge în Poiana, ca să nu mai zic de vârful muntelui. Singurul meu plan care implica o telecabină era să urc pe dealul lor, care nu mai ştiu acum exact cum se numeşte :D.

Totuşi, planurile s-au schimbat duminică dimineaţa când un prieten al tatalui meu cu care am ajuns să ne întâlnim a venit cu ideea să ne ducă în Poiană, de unde se vede mult mai frumos oraşul! după cum a ţinut să menţioneze.

Bineînţeles că mami nu a fost deloc încântată, dar eu am zis un da cât se poate de hotărât şi a rămas stabilit :D. (Da, în caz că vă întrebaţi, uneori eu sunt şefa 😛 :)))

Doar 12 kilometri despart oraşul de staţiunea montană. 12 km de curbe şi serpentine mărginiţi de o pădure superbă. Iubesc toamna în pădure <3.

Nu ştiu exact la care dintre cele 2 telecabine am mers. Cert e că ajunşi în Poiana am simţit în primul rând frigul, pentru care nu eram deloc pregătiţi. Eu aveam pe mine o geacă destul de subţire pentru temperaturile de acolo şi în picioare tenişi. Mami era îmbrăcată mai subţire, iar tata şi prietenii de familie păreau mai pregătiţi pentru promenadă decât pentru urcat pe munte (deşi nenea venise cu ideea :-??). În condiţiile astea nu cred că vă miră că nu au vrut să urce cu mine.

Dar eu m-am dus. Nu aveam nici o intenţie să irosesc şansa. Cine ştie când mai ajung eu în zonă, cu atât mai mult în Poiana Braşov.

Călătoria cu telecabina a durat cam 10 minute… poate 15. Am urcat enorm de mult şi la un moment dat chiar mă gândeam prin ce fel de vreme a mai urcat telecabina aia având în vedere cât de zgâriate erau geamurile. Îi tot mulţumeam lui Dumnezeu că în timp ce eu eram în ea vremea era foarte bună şi nu era nici un pic de vânt. Nu cred că mi-ar fi plăcut să mă leagăn la 30-40 de metri înălţime :)).

Vârful Postăvarul e la 200 de metri de staţia de telecabină (habar nu am cum se numeşte exact :D). Când am văzut indicatorul mi-am zis senină doar 200 de metri? hai să mergem! Probabil ar fi trebuit să mă gândesc mai bine când am văzut că trebuie să mă cocoţ pe ditamai stânca. Abia acum realizez cât noroc am avut că nu am alunecat cu papucii mei deloc de munte. Dar atunci, acolo, atât de aproape de ţelul meu, cu o bară de care să mă sprijinesc, cum aş fi putut să stau doar şi să mă uit? Şi când a mai trecut şi ungurul pe lângă mine cu copilul în spate eram deja… come on!!!! dacă poate el să urce, nu pot eu? Deja era ceva personal :)))

Vârful muntelui este exact ca orice alt vârf de munte de pe lumea asta: un bolovan uriaş cu o plăcuţă pe ea… ăsta mai avea şi un gard ca să nu pici :))). Dar priveliştea e cu adevărat un vis. De pe Postăvarul se vede Braşovul, Poiana Braşov şi Sinaia. Depinde doar în care parte alegi să te uiţi :P. Şi dacă vântul şi aerul rece nu îţi taie respiraţia, priveliştea sigur o va face.

Şi înainte să vă arăt pozele, trebuie să vă spun că am văzut multă lume cu bicicleta pe acolo. Părinţi cu copiii lor. Am fost super impresionată.

varful postavarul poiana brasov

varful postavarul poiana brasov

varful postavarul poiana brasov

varful postavarul poiana brasov

varful postavarul poiana brasov

One thought on “Aproape de cer

  1. Mami says:

    Am cateva comment-uri:
    – nu intotdeauna se intampla doar ce planuiesti. De multe ori intervine …. ceva/cineva!
    – pentru tata, tu esti intotdeauna „majoritatea”;
    – telecabina se numea „Capra neagra”;
    – urcarea a durat 20 minute;
    – imi pare rau ca nu am venit cu tine… dar riscam sa inghet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.