Nu am ieșit pentru că nu știu pentru ce mă duc să protestez.
Eu nu sunt genul de om care sa se descurce bine în fața avalanșei de durere. Nu devin mai puternică. Pur și simplu mă închid în mine și încep să construiesc ziduri între mine și ce se întâmplă în afară ca să nu o iau razna.
Astăzi stăteam la lucru și mă simțeam drogată. Nu vorbeam, aveam momente în care parcă nici nu mai știam ce trebuie să fac, iar la radio auzeam în continuu povești despre victime, proteste și căderea Guvernului.
Am auzit și citit atâtea variante zilele astea, atâtea păreri, atâtea dureri, încât sunt supra saturată.
Știu, s-au întâmplat lucruri oribile!
Știu, trebuie să facem și să schimbăm ceva!
Dar nu mi se pare că oamenii care protestează acum ȘTIU ce anume vor la nivel practic.
Pentru că toți vrem să o ducem mai bine. Toți vrem o țară în care să nu dăm mită, să nu stăm îngropați în hârtii, să nu așteptăm la cozile birocratice, să fim bine îngrijiți în spitale, să avem pensiile asigurate, să conducem pe drumuri bune, să nu se fure, să avem profesori care primesc un salariu echivalent cu munca pe care o depun, să avem șansa unui viitor roz și minunat, cu locuri de muncă la tot pasul și familii fericite ce trăiesc în suburbii dragute și curățele.
Dar cum facem asta?
Pentru că dacă schimbăm doar politicienii, iar noi rămânem la fel, nu am rezolvat nimic!
Pentru că NOI mergeam în cluburi și le acceptam fără ieșiri de siguranță și fără sisteme eficiente de ventilați.
Pentru că NOI fumăm în spațiile publice.
Pentru că NOI dăm mită.
Pentru că NOI ne credem mai deștepți și căutăm să fentăm de fiecare dată sistemul.
Pentru că o mare parte dintre NOI trăiește foarte bine în condițiile actuale și acea mare parte nu o să renunțe atât de ușor la privilegiile de care se bucură.
Da, ieșim în stradă și îi schimbăm, dar PE NOI cine ne schimbă?
…………..
Poate o să mă duc mâine la protest și o să îmi fac o pancardă mare pe care o să scriu Schimbarea începe în noi…
