Alina… după 19 ani

RO: M-am gândit de atâtea ori cum să încep articolul acesta încât mă mir că m-am mai încumetat să îl scriu. De fapt, nu cred că aș fi putut să nu o fac până la urmă. Aveam nevoie doar de un moment de inspirați și presupun că a apărut.

Deși trebuia să fiu la Timișoara, deși sunt mare și responsabilă, cu servici și alea alea, astăzi este ziua Alinei și nu aveam cum să nu fiu cu ea. Așa este tradiția, de 19 ani încoace și nu o să o stricăm tocmai acum. Doar am fost împreună de ziua ei până și la Veneția. Cum să nu vin la Hațeg? Mai ales când și ea este alături de mine de fiecare dată când este ziua mea.

Am ajuns aseară și Alina învăța de zor. Noi ne-am uitat la meci, ea a continuat să învețe. I-am făcut părul creț. Iar la ora 12… am postat primul selfie pe Instagram :))). Ce puteam face altceva?

M-am bucurat enorm că i-a plăcut cadoul și am mai stat cu ea până la 2 ca să mai repete. Eram leșinată de somn, dar nu a contat. Până la urmă, am dormit amândouă, ca pe vremurile când eram mici. Iar de dimineață m-am trezit să o duc la școală – ultimul drum la liceu la Hațeg pentru ultima probă de bac. Pare corect și ciclic cumva având în vedere de câte ori am dus-o la școală în toți anii ăștia.

Acum, stând să mă gândesc, mi se cam adună lacrimile pentru că a crescut foarte repede. Îmi amintesc perfect primele ei zile de școală. Îmi amintesc moțul pe care i-l făceam în vârful capului când era micuță :)). Îmi amintesc și cum ne jucam cu bebel, cum cânta ea melodiile trupei ASIA sau cum îi planificam zilele de naștere. Și nu îmi dau seama cum de e deja în clasa a XII-a.

Uneori pare mai matură decât mine. Uneori este atât de copil. Aștept cu nerăbdare să vină la Timișoara, să înceapă facultatea, dar mi-e și teamă. Pentru că totul se schimbă atât de repede și aș vrea cumva să păstrez copilul care era Alina… sau poate copilul care eram eu…

Știu că nu se poate. Știu că visez… deci tot ce mai pot să fac este să mă rog pentru ea, să încerc să o îndrum cât mai bine, să îi fiu alături când are nevoie, să râdem împreună și să fiu prezentă în viața ei. Oricum știe că se poate baza pe mine, indiferent cât e de încăpățânată sau cât ne-am certa. Și probabil că ea nu va citi asta, dar eu o să o scriu oricum:

Cook, te iubesc, esti sufletul meu mic și scump. La mulți ani!

blogu lu andra

EN:

I kept trying to decide how to start this articles and I got to a point where I wasn’t even sure I was going to do it. But then I realized it would be impossible not to write about this special day and this very special person that is my cousin, Alina. I guess I just needed that little touch of inspiration and it finally came to me.

I should have been in Timisoara today, working, like the grownup responsible person that I am supposed to be. But today is Alina’s birthday and it is tradition for us to be together on each of our birthdays. It’s been like this for 19 years now and I really can’t say what it would take for me to miss her birthday or for her to miss mine.

We got to Hateg last night and Alina was studying, which she kept on doing while we watched the game. I made her hair all curly and, at 12 o’clock sharp… we posted the first birthday selfie on Instagram :))). Is there any other way to start a celebration?

I was very nervous about her present, but she loved it and then we stayed up for 2 more ours while she kept studying. I was very sleepy, but I just wanted to be around her and I knew that for her it was enough. Eventually we had to go to sleep and it was like going back in time to when we were smaller and we shared the same bed. And after not enough sleep, exactly like the good old days, I took her to school. But I guess it will never be just like then because this was her last exam day. Still, we kind of closed a circle…

Ok, I might start crying right now because I keep seeing her as the little girl that always needed my help and my advice, when she’s actually a young lady. I remember the funnyt way I used to style her hair when she was little :)), playing with her dolls and all the songs she used to sing. I remember planning her birthdays and now… she’s going away to college. Actually coming away to college because she’s going to join me in Timisoara pretty soon.

Sometimes I wish I could hold on to little Alina for just a while longer… or maybe I just want to hold on to little me. I know it’s impossible and that the only thing I can do is pray for her, try to help her on her way, be there for her, laugh with her. And she knows that she can always count on me, no matter how many time we fight or how obnoxious she can get at times.

It is very unlikely for Alina to read this, but I am going to write it either way:

Cook, I love you, sweetheart! Happy birthday!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.