Presupun ca pana acum ar fi trebuit sa invat sa apreciez calatoriile cu trenul sau macar sa nu mai asteptari din partea lor. Dar se pare ca soarta se incapataneaza sa imi demonstreze ca intr-adevar se poate mai rau.
Azi am pornit spre Bucuresti pentru ca maine seara avem norocul sa mergem la concertul Andre Rieu. Tata ne-a cadorisit cu biletele si evident ca nu aveam cum sa ratam asa o posibilitate. Am urcat in tren, toate bune si frumoase, ne-am asezat pe locurile noastre cand, surpriza, in fata noastra se pun doi batranei. Se putea altfel? mi-am zis in sinea mea fara sa stiu ca habar nu am ce ma asteapta.
Nici nu a pornit bine trenul ca tanti a inceput sa scoata: paine, rosii, castraveti, sunca si carnati. Si tacticos, vreme de 20 de minute, au mancat. Eu, zombie fiind, nu am zis nimic (nici in alte conditii nu as fi zis) si am incercat sa ignor toata situatia.
Am atipit pana la Remetea (da, atat eram de obosita!), iar cand m-am trezit, ei inca mancau, doar ca branza topita separat. Asta mi s-a parut din ce in ce mai strange. Acum (as in momentul in care scriu) suntem undeva inspre Filiasi. Nu pot prinde net de la tableta. Tanti mananca al doilea iaurt. Nenea s-a certat deja cu controlorul, iar mami asculta muzica populara.
E momentul sa ma intorc la carte!
