De cand ma stiu eu, mami mi-a spus intotdeauna ca trebuie sa am grija ce vorbesc pentru ca eu sunt prea directa, iar asta nu o sa ma ajute cu nimic in viata.
Bineinteles ca, de cele mai multe ori, am ignorat-o. Cine nu face asa cu parintii?
Astazi insa (it took me long enough…) am ajuns in vizita la cineva care spunea lucrurile mult mai brutal si mult mai pe fata decat mine. Si da, m-a amuzat, pana a inceput sa ma deranjeze (desi nu eu eram cea vizata). Pentru ca adevarul doare, iar oamenii nu vor intotdeauna sa le arunci in fata greselile. Ba mai mult, chiar daca este adevarul, nu ai de ce sa-l impartasesti cu lumea daca nu tine de tine.
Sa nu credeti ca acum militez pentru minciuna; nici vorba de asa ceva. Insa timpul m-a invatat ca diplomatia presupune si unele minciuni “albe”. Si in viata asta nu se poate face nimic fara diplomatie. Pentru ca singurul lucru pe care ti-l pot aduce excesele de sinceritate este izolarea sociala. Sincer acum, cine vrea sa fie prieten cu cineva care ii arunca tot timpul adevarul in fata?
Uneori, nu avem nevoie de adevar, ci de o minciuna draguta care sa ne linisteasca sau sa ne aduca zambetul pe buze. Uneori, nu avem nevoie de adevar, ci de tacere si o imbratisare calduroasa. Uneori, nu avem nevoie de adevar, ci de o ciocolata si cineva cu care sa o impartim.
Da, adevarul este important. The truth will set you free spunea cineva mult mai destept decat mine. Dar uneori, libertatea ne sperie si preferam gratiile noastre arhi cunoscute.
P.S. Si pentru carcotasii care ar putea crede asta, mami nu m-a invatat sa mint. Mami a incercat sa ma invete sa fiu buna cu oamenii.
