Ieri a fost Ziua Îndrăgostiților și cum eu nu sunt îndrăgostită, iar îndrăgostitul Adrianei este departe, am petrecut ziua împreună. Am făcut ceva poze pentru LVP și am mers la una dintre cele mai drăguțe cofetării pe care le-am văzut în ultimul timp și pe care o urmăream de ceva vreme pe Facebook, salivând efectiv la toate pozele pe care le postau :))).
Se numește La Boheme și este pe o străduță prin Unirii. Când am ajuns acolo parcă aterizasem la Paris și mi-a fost extrem de greu să mă decid ce să îmi cumpăr. Cred că am stat 5 minute în fața vitrinei și îmi doream să îmi cumpăr de toate :)), dar cum sunt la dietă practic mi-am permis un unic mic răsfăț: oreo cheesecake.
Nu mai încercasem până acum așa ceva, dar am fost foarte multumită de alegerea mea, la fel ca și Adri, care a optat pentru o tartă cu căpșuni. Bineînțeles că am gustat și eu din tarta ei și era super bună. Și pentru că nouă ne-a plăcut atât de mult ce ne-am cumpărat, am decis să îi fac și mamei mele o surpriză și să îi iau o tartă cu lămâie (pe care a devorat-o după ce am ajuns acasă :))).
Cum experimentul s-a dovedit a fi extrem de fericit, am decis că este absolut necesar să mai mergem La Boheme pentru că mai sunt o grămadă de prăjiturele pe care vreau să le încerc. Și din acest motiv am decis să vă recomand și vouă cofetăria, indiferent dacă vreți să savurați o prăjitură delicioasă sau dacă sunteți în căutare de deserturi geniale pentru ceva viitor eveniment (da, fac și chestii din astea :D).