Am ascultat azi declarația lui Băsescu live, la Sinteza zilei și zbieram la televizor. Andrei numa râdea de mine.
Aș fi vrut să sting televizorul, să arunc cu telecomanda în el și cumva să-l nimeresc pe cel ce vorbea. Vorbea despre sacrificii și despre nevoia de solidaritate. Vorbea despre cât ne va fi de greu, dar cum trebuie să suportăm bărbătește. Totul pentru ca apoi să ne ducem spre mai bine.
Eu nu sunt expertă în economie sau politică sau nimic de genu. Sunt doar un om simplu, dar care are cap. Și din ce vorbea el acolo am înțeles cam așa: momentan „cancerul economiei” consumă undeva la 60% din PIB, restul nush unde se duc, în investiții presupun, deși el nu spunea sau eu nu am reușit să rețin :D.
Totuși, având în vedere cât a trebuit să împrumutăm, putem pleca de la premiza că investițiile alea nu merg prea bine. Și cum ar putea să meargă? Când statul român nu mai are și o industrie care să-i aparțină și să producă ceva. Investițiile înseamnă tot felul de tâmpenii menite să facă bani pentru unii și alții. Investițiile înseamnă săli de sport în comune anonime și 30 km de autostradă o dată la 10 ani.
Investițiile nu înseamnă redeschiderea combinatelor metalurgice de pe vremuri sau a minelor sau dezvoltarea altor ramuri economice, posibilități pe care România le-ar avea în alte condiții.
Dar e bine că avem încă credință. E bine că suntem orbi și că se roagă Elena Udrea pentru noi.
