Întâmplător am ajuns să mă uit peste toate porcăriciurile pe care le-am colecționat de-a lungul anilor, peste amintirile mele din generală, liceu, facultă etc și peste jurnalele mele vechi. Am citit ce mi-au scris oameni care mi-au fost alături, prieteni pe care i-am pierdut din cauza distanței sau a… nush… nepăsării poate… comodității sigur.
Mi-am dat seama atunci cât de multe am pierdut, cum de fiecare dată când treceam într-o nouă etapă a vieții mele, pierdeam ceva din ce aveam, ceva din ce eram până la urmă.
Bineînțeles că de multe ori conștința ne mustră și încercăm să redresăm lucrurile, dar de cele mai multe ori nu ne iese. Drept urmare, trecem mai departe, la prieteni noi și experiențe noi, spunându-ne mereu că e o parte din viață și că fiecare experiență ne ajută să creștem ca oameni.
Și eu am pierdut prieteni, dar sunt și câțiva oameni care încă îmi sunt alături, deși îi văd rar, deși vorbesc cu ei rar sau în fugă pe mess. Aș putea să-i înșir, dar prefer să nu. Prefer să le mulțumesc pentru că sunt lângă mine în ciuda distanței, a problemelor care se ivesc în viața de zi cu zi și a nepăsării. Prefer să le mulțumesc pentru că-și fac timp să mă asculte când sunt asaltați de propriile lor probleme.
Și să le spun că îi iubesc.
stii ce cred eu ca pierdem lucruri ce ne placeau, oamenii pe care ii iubeam pt ca si-au indeplinit scopul …au pus amprenta care trebuia pt maturizarea noastra …cel putin asa am inceput sa cred …totul se intampla cu un motiv
dar asta ar insemna ca si noi o sa pierdem legatura dupa ce ne “punem amprenta” pe viata Andrei…
nu ma
nu mai vbiti prosti!!!!!!!!!!!!!!
s-ar putea… cand o sa aiba asa vreo 80 de ani …o sa zica ca eram prietene odata
n-o sa-si mai aminteasca, la varsta aia:))
ba… acuma ma scoateti si cu alzheimer? si o sa zic am fost o data prietene doar daca muriti. bn?