1 iunie de neuitat

Mami a mea e născută de 1 iunie şi anul acesta a vrut să fie sărbătorită într-un mod mai special, aşa că tata i-a făcut o bucurie şi weekendul acesta am plecat cu toţii spre Stâna de vale :D.

Drumul s-a împărţit între drăguţ şi infernal. Am văzut nişte peisaje absolut extraordinare şi mi-am reconfirmat convingerea că avem o ţară superbă. Din păcate, infrastructura e absolut jalnică. Mă şi mir că nu bate maşina după cât de mult a fost zgâlţâită săraca. Pe această temă, vreau să vă sfătuiesc, dacă puteţi, evitaţi drumul Vârfurile – Oradea cât de mult puteţi pentru că e îngrozitor.

Dar, făcând abstracţie de şosea, peisajele nu au cum să nu te impresioneze. Am şi avut noroc de un cer cu nori de toate formele şi culorile. Nu mă mai săturam să mă uit pe geam. Şi asta în condiţiile în care aveam o carte la mine sau puteam dormi :D.

Am şi imortalizat câteva peisaje, după cum urmează:

Cu drumul horror şi opririle noastre, am ajuns vineri destul de târziu la Stâna de vale. Ce m-a izbit încă de la început a fost aerul puternic de munte. Era atât de frumos… atât de multă linişte… perfect ca să uiţi de lume.

Nu am apucat să vă spun, dar aceasta nu a fost prima mea excursie la Stâna de vale. Când eram eu mai mititică, acum vreo 18 ani, mami ne-a mai adus aici, dar am prea puţine amintiri din acea perioadă. Îmi aminteam aşa vag hotelul în care am stat şi, dintr-un motiv sau altul, ceaţa. Deci întoarcerea aici a fost mai mult decât bine-venită.

Sâmbătă dimineaţa, după un mic dejun copios, am pornit spre Izvorul minunilor. Până şi drumul a fost frumos. Şi am avut ocazia să mă minunez maxim de nişte conuri de brad roz. Niciodată nu am mai văzut aşa ceva şi nu toţi brazii le aveau, dar o mare parte da. Erau tare frumoase.

Izvorul minunilor e absolut genial amenajat. Se vede clar că cineva s-a gândit serios cum să pună bolovanii ca să facă ceva cu adevărat frumos. Şi înainte să vă las să vă desfătaţi cu nişte poze frumoase, vreau să citiţi poezia scrisă în cinstea acestui minunat izvor de la Stâna de vale de un nene pe care îl chema Dimitrie something 😀

“Călătorii se abat
La izvorul neîncetat
Ca sa-şi facă desfăţare
Cu dulceaţa apei tale
Iar bătrânul te numeşte
Apa ce întinereşte.

Din bătrâni se povesteşte
De-un izvor miraculos,
Cel ce bea întinereşte
Si se face mai frumos.

Făt-Frumos şi Cosânzeana
De-aici apa au băut,
Şi iubirea lor, minune:
Izvor veşnic s-a făcut.

De prin creste carpatine,
El tot curge veac de veac
Dintr-o dragoste aprinsă
Pentru trup şi pentru leac.

Bea din apa cea sfinţită
Cu a brazilor agheasma,
Miruita de natură
Şi a ierburilor mireasmă.”

Nu mă mai lungesc pentru că deja am un post kilometric şi vreau să mai şi citesc ceva :D, deci mâine continuarea. Dacă sunteţi curioşi să mai vedeţi poze, le găsiţi aici.

To be continued 😛