1 iunie de neuitat – part 2

Să continuăm povestea cu Stâna de Vale:

Dacă sâmbătăt dimineaţa am fost la Izvorul Minunilor, după prânz ne-am urcat într-un Aro şi, conduşi de un ghid foarte prietenos, am pornit pe un drumeag, undeva spre Cluj, pentru a vedea cascadele din zonă. Vremea a fost fenomenal de ciudată, ba ploua, ba stătea, dar nu am lăsat asta să ne descurajeze. De fapt, cel mai groază mi-a fost când am văzut cum conducea tipul, cu un ochi la drum şi unul la tel, mai un pic şi mă vedeam în prăpastie.

Din fericire, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat şi aşa am ajuns să vedem 3 cascade minunate, cu ape cristaline şi reci, de o frumuseţe aparte, dar foarte foarte prost promovate. Cred că e suficientă dovadă faptul că nici măcar un amărât de indicator nu era, la nici una dintre ele, doar un scrijelit abia vizibil pe un copac sau o stâncă, atât. Nu mi-a venit să cred. Cu ce te ajută că din staţiune ţi se indică traseul dacă habar nu ai când ai ajuns la destinaţie?

Totuşi, noi am ajuns şi am avut ocazia să vedem următoarele:

Vă daţi seama că rac fiind am fost în al nouălea cer între atâtea ape :D. Îi tot ziceam lui Andrei că de ce nu trece un râu şi pe lângă blocul nostru :))). Bineînţeles că el a râs de mine, dar asta nu mai contează atât de mult :P.

Să mă iertaţi pentru stilul haotic, cronoligic vorbind, în care e scris acest post, dar sunt o grămadă de chestii care mi-au rămas în minte şi despre care vreau să vă povestesc. Deci, înainte de cascade, au fost poneii.

Mie întotdeauna mi-au plăcut poneii. Sunt aşa mici şi cute, nu au cum să nu-ţi placă. Probabil Alina e singurul om de pe pământ care se teme de ei :P. Din fericire, aveam la noi şi nişte jeleuri, deci am avut cu ce să-i mituim, aşa că ne-au iubit maxim :))). Aşa mi-ar plăcea să am şi eu un ponei :D. Oare cum ar fi să mă plimb cu el de căpăstru prin Timişoara? :))) Probabil aş lua amendă 😀

Acum e târziu şi trebuie să fiu atentă la prăjitură, să nu cumva să o ardem, deci trebuie să las Peştera Meziad pe mâine. Apoi, trecem la altele :P.