5 beauty favorite în luna august

beauty favorite în luna august

Da, a trecut și luna august. Nu pot spune că s-a dus vara pentru că vremea continuă să se anunțe destul de caldă, însă este mai mult decât evident că mai puțin și sărbătorim Crăciunul :))). Bine, termin cu dramatismele. Mai bine vă spun pe ce criterii am ales cele 5 beauty favorite în luna august ca să îmi înțelegeți motivația. Păi a fost cam așa: Untold și Grecia. Acestea au fost cele 2 criterii mari și late. Încă de la început am decis ca în august să vă vorbesc despre acele produse care mi-au făcut viața mai ușoară la festival și în Grecia. Bine, multe le știți deja, nu are rost să mă lungesc cu ele, în special cele de skin care. Acesta este motivul pentru care, de data aceasta, nici un produs Kiehl’s nu va fi prezent pe listă, ci multe produse de make-up. Here goes.

TF 20 de la Too Faced

M-am îndrăgostit de TF20 de la Too Faced anul trecut prin toamnă. A durat ceva până l-am achiziționat pentru că nu eram foarte hotărâtă. Îmi plăcea foarte mult culoarea, dar eram conștientă că nu îl voi folosi prea des. Este pur și simplu mult prea țipător. Dar când a apărut la reducere, nu am mai stat pe gâduri. Am zis că tot merg eu la un festival și îl folosesc. Sau se nimește un moment… cumva… în care să îl port. Ei bine, momentul propice a venit abia la Untold, dar a fost perfect. Rujul se aplică foarte ușor. Formula este destul de rezistentă pentru un ruj ce nu are ca și specificație rezistența la transfer. Culoarea este, într-adevăr, foarte puternică, un fucsia super frumos, iar sclipiciul îți ia ochii. Ador acest ruj și, cu prima ocazie, voi mai achiziționa rujuri de la Too Faced. Poate chiar din această colecție :D.

beauty favorite în luna august

Metallic Violet Black de la NYX

Sincer, nici nu mai știu de când am acest ruj sau cum a ajuns în posesia mea :))). Cert este că atunci când mă pregăteam pentru Untold l-am găsit în marea de rujuri și am decis că trebuie să îl iau cu mine. L-am și purtat într-o seară și mi-a plăcut foarte mult. Formula este faină și cremoasă, dar nu se întinde aiurea cum am pățit cu alte rujuri foarte închise (pentru că este foarte închis), nici nu pătează buzele. Culoarea clar nu este o culoare cuminte și poate fi purtată strict la festivaluri sau pentru ședințe foto, dacă vrei un aer dark, punk-rock așa. Metallic Violet Black de la NYX clar nu este pentru fetele cuminți sau pentru chestii ofice.

beauty favorite în luna august

Safe Bet de la Avon

Ultimul ruj al zilei este Safe Bet de la Avon. L-am ales pentru că am crezut că va fi genul acela de nuanță cuminte de purtat ziua, însă nu a fost deloc așa. Fiind un ruj mat, extrem de deschis, îți dă un aer foarte teatral și, sincer, dacă machiajul nu este corespunzător, chiar ușor cadaveric. Prima oară l-am purtat la OFF 2019 pentru că era completarea perfectă pentru lookul meu de regină a mărilor. Apoi l-am readaptat la Untold pentru că se potrivea perfect cu părul meu albastru, iar în prima seară a adus puțin mister ținutei mele destul de dark.

Pentru un ruj mat, Safe Bet este destul de ok. Nu usucă buzele în cel mai ultim hal și rezistă destul de bine. Per total, consider că a fost o achiziție foarte bună și sigur îi voi găsi și alte întrebuințări. Mai ales dacă totul merge așa cum trebuie și voi putea participa fără probleme la evenimentele pe care le am în vedere pentru această toamnă :D.

beauty favorite în luna august

Mark Spotlight Stamp Pen de la Avon

Ștampiluța aceasta am comandat-o din prima secundă în care am văzut-o la Avon și am știut că îmi va fi super utilă în perioada festivalurilor. Faptul că face parte din cele 5 beauty favorite în luna august nu ar trebui să fie o surpriză pentru că unde altundeva ai putea folosi o ștampilă pentru față dacă nu la un festival? Bine, eu am mai folosit-o și cu alte ocazii pentru că este super fun. M-aș face pe toată fața dacă aș mai avea unde. De fapt, poate o să mă și fac la un moment dat :))). Rămâne de văzut.

Ștampila este neagră și super rezistentă. Adică dacă nu te demachiezi cum trebuie se văd ștampilele și mult și bine :))). Ba rezistă și la ploaie într-o oarecare măsură, iar acest lucru îl știu din experiență pentru că m-a plouat într-o seară de Untold și fix atunci eram făcută cu ele steluțe. All in all, mi se pare super util să ai așa ceva în trusa de make-up.

beauty favorite în luna august

Sunset Glow Kissable Body Powder de la Artisans d’Amour

De data aceasta am păstrat favorita supremă pentru final. ADOR Sunset Glow de la Artisans d’Amour pentru că este o pudră super iluminatoare. Varianta mea cu căpșuni are un glow cu totul special, roz. Și este foarte dulce la gust pentru că da, această pudră este kissable, a.k.a. comestibilă :D. Deci sunt numai bună de mâncat pe timp de vară :))). Bine, eu plănuiesc să o folosesc drept iluminator și la iarnă pentru că merge, dar aceasta este altă poveste.

Dacă vă gândiți că o pudră roz nu este chiar ce aveți nevoie, Sunset Glow vine în alte două arome: caramel și ciocolată. Varianta de caramel este aurie și numai bună pentru un ten măsliniu, iar varianta de ciocolată este ușor autobronzantă și îți vine să o mănânci. Dacă nu ați încercat încă această pudră, nu mai stați pe gânduri.

Cam acestea ar fi cele 5 beauty favorite în luna august. Dacă ați încercat aceste produse, nu ezitați să îmi spuneți cum vi s-au părut. Dacă aveți alte idei de rujuri numai bune pentru evenimente deosebite, genul acela de culori pe care nu ai avea cum să le porți în viața de zi cu zi, do share :D. Abia aștept să găsesc alte nebunii de încercat :D.

Untold 2018

P.S. Pentru a descoperi toate beauty favoritele, încă de la începutul anului, click here!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Fii primul care citește fiecare articol
În 10 ani de blogging am învățat 10 lecții prețioase care sigur te vor inspira.
Descoperă-le în primul meu ebook!
În 10 ani de blogging am învățat 10 lecții prețioase care sigur te vor inspira.
Descoperă-le în primul meu ebook!