Mi-au luat multe zile până să mă hotărăsc ce să scriu și nu pentru că nu aș fi avut idei sau timp. Pur și simplu nu-mi găseam cuvintele.
Vedeți voi, eu ador să fac planuri. Liste peste liste pline cu obiective pentru ziua respectivă, săptămâna, anul sau… toată viața mea. Bineînțeles că planurile mele nu ies întotdeauna chiar cum aș fi vrut eu de perfect, ceea ce e foarte frustrant, dar eu le fac pentru că îmi place. Și listele îmi plac pentru că mă ajută să îmi vizualizez obiectivele.
Când a început 2010 am făcut o listă kilometrică. Am scris toate lucrurile pe care aș fi vrut să le fac anul acela, mai posibile sau mai puțin posibile. Bineînțeles că nu am ajuns să fac tot ce mi-am propus. Având în vedere că lista mea avea în jur de 20 de puncte, dintre care multe presupuneau să călătoresc undeva, era imposibil să fac tot ce-mi propusesem.
Nu pot să spun că am fost dezamăgită de mine, dar la acest început de an, nu am mai făcut nici o listă. Într-o pornire complet străină mie am zis să go with the flow și să vedem ce iese. Oricum am restanțe de anul trecut. Deci obiective mi-au rămas. Iar anul trecut poate nu am făcut tot ce mi-am propus, dar am făcut o grămadă de alte chestii foarte interesante. Așa că de ce să nu încerc ceva nou?
Habar nu am ce-o să-mi aducă anul 2011. Știu că la un moment dat, probabil prin toamnă, o să trebuiască să mă schimb radical, dar prefer să ignor această realitate momentan. Vreau totuși ca în 2011 să nu fac nimic previzibil. Să fie… ultima mea răzvrătire… deși eu nu am fost niciodată o răzvrătită :)).
da sa vezi am descoperit la deea pe blog de sticky notes (aplicatie la windows 7 ) si am inceput sa notez ce as avea de facut pe sapt viit…. rezultatul e ca am 4 colocvii, 3 teme si 4 proiecte de predat si eu nu am facut nimica toata vacanta :-s
:)) vezi, sometimes ignorance is bliss :))