Au trecut aproape 2 luni de când am fost la Tabere Apuseni și e momentul să spun povestea pentru că zona aceasta este absolut magnifică indiferent de sezon. Știu asta cu certitudine pentru că am vizitat zona de mai multe ori de-a lungul anilor (de mult mai multe ori) și m-a lăsat de fiecare dată cu sentimentul că pășesc într-un loc ieșit din timpul și spațiul obișnuit. Un mic colț de rai în toată puterea cuvântului. Mai mult, cazarea noastră de fiecare dată a fost Vila Vank sau Sarra Vank, proprietatea familiei Nicola și sediul actual al Taberelor Apuseni.
Sosirea în tabără
Noi am ajuns vineri seara la Arieșeni, după un drum destul de bun. Fetele au dormit o tură și au fost foarte cooperante în rest. După ce am ajuns și ne-am cazat, ne-am bucurat să povestim cu doamna Cristina, iar eu am fost mai mult decât încântată de faptul că am ajuns în zonă cu Kira. Singurul membru al familiei care era la prima vizită. Cumva mi se pare că zona aceasta ne atrage înapoi ca un magnet, dar nu mă mir și nu mă plâng. După cum spuneam, e o zonă magică.
Seara ne-am bucurat de mâncare foarte bună făcută la bucătăria Vilei Sarra și de muzică folk alături de restul grupului ce răspunsese la invitația lui Robert Nicola. Majoritatea erau profesori și colaboratori care veniseră în repetate rânduri la Arieșeni cu grupuri de elevi. Fetele au fost extrem de încântate, mai ales Ava pe care am dus-o cu chiu cu vai la culcare. Micul nostru social butterfly este în elementul ei în orice grup, iar această ieșire nu a făcut excepție.
Plimbarea pe dealuri
După un somn odihnitor m-am trezit cu foarte multă energie și am decis să plec un pic în explorare. Fetele, mami și Flavius erau cam adormiți, însă eu eram atât de încântată și soarele de început de martie strălucea atât de frumos încât nu puteam sta înăuntru. Am decis să urc pe un drum ce ducea pe deal, undeva în spatele vilei. Nu a fost un urcuș neapărat greu, dar nici ușor. În schimb, priveliștea de pe deal a meritat tot efortul. Ba chiar am început să mă întreb de ce nu mai făcusem asta niciodată până atunci. Nu e ca și cum drumul acela ar fi apărut cu un an în urmă. Deci da, chiar și locurile pe care crezi că le cunoști îți pot oferi surprize, iar aceasta este o lecție pe care cred că ar trebui să o învățăm cu toții.
Plimbarea mea a însemnat aproximativ 40 de minute doar pentru mine. 40 de minute minunate în care am putut să îmi ascult gândurile. 40 de minute pe care ar trebui să le transform într-un ritual matinal, ceea ce îți recomand și ție. Ajută mult la punerea gândurilor în ordine.
După plimbare am venit înapoi la cazare unde Kira era dornică să mănânce. Ea este un copil foarte matinal din toate punctele de vedere. Din fericire, doamna Cristina pregătise mâncarea și ne-am bucurat de un mic dejun delicios și copios.
Peștera Poarta lui Ionele
După micul dejun am pornit cu microbuzele spre peștera Poarta lui Ionele. A fost prima noastră vizită la peșteră și nu știam absolut nimic despre ea. Așa că am lăsat drumul să mă farmece până am ajuns la destinație, iar acolo am ținut pasul cu grupul.
Ce pot spune acum despre această mică peșteră din Apuseni este că pentru mine, care am văzut destul de multe astfel de formațiuni, nu a fost nimic WOW neapărat. Totuși, are câteva aspecte interesante. Cum ar fi colonia de lilieci pe care o adăpostește. O specie protejată prin lege care trăiește într-o parte a peșterii ce a fost închisă vizitatorilor.
La fel de interesant este faptul că peștera, în anumite condiții, este inundabilă. Adică iarna trebuie să fie deosebit de bogată în zăpadă. Căldura trebuie să vină suficient de brusc sau primăvara să fie suficient de ploioasă. Atunci râul care a format peștera și care momentan are o altă matcă, revine pe vechea matcă și în interior apere o cascadă.
Din păcate, la vizita noastră cascada nu era. Cu toate acestea, într-o parte scufundată a peșterii exista un lac ce m-a făcut tare curioasă și în care, îți spun sincer, aș fi intrat. Întrebarea mea permamentă în timpul vizitei a fost care era temperatura apei din acel lac? Pentru că de asta ar fi depins scufundările mele ipotetice :))).
Cu căruțele la Pătrăhăițești
În jurul prânzului ne-am continuat itinerariul de tabără cu o plimbare cu căruțele la Pătrăhăițești. Drumul a durat mai bine de o oră, o parte din el fiind înghețat. Eu și Ava am avut loc în primul rând, fix lângă vizitiul ce conducea prima căruță. Da, Ava a fost extrem de încântată. Între timp, Kira a rămas la cazare la somn.
Am mers cu căruța ca pe vremuri. Am străbătut pădurile și am ajuns pe o culme de deal unde câteva case adunate formau satul Pătrăhățești. În apropiere se găsea și cascada cu același nume, însă nu am vizitat-o. Nu aș putea spune dacă era inaccesibilă sau pur și simplu nu ne-a permis programul. Ce am făcut noi a fost să ne bucurăm de soare, de plăcinte cu brânză pe lespede și de sunetul tulnicului.
Am vizitat și muzeul etnografic local unde ni s-a povestit cum se fac tulnicele, iar Ava s-a urcat pe armăsari, în spiritul unei adevărate prințese războinice. Apoi am pornit înapoi, urmând drumul, în sunetul cailor și al vântului, cu Ava adormind butuc la mine în brațe. A fost absolut genial.
Duminică la pârtie
După o zi de sâmbătă plină, încheiată cu o masă bogată, specifică familiei Nicola, o noapte odihnitoare și un mic dejun la fel de minunat, am decis să le ducem pe fete și la pârtie. Practic pârtia Vârtop este principalul motiv pentru care am mers an de an la Arieșeni. Aici am învățat să mă dau cu placa. Aici a învățat și Flavius. Deci mi se părea normal ca Ava să aibă prima experiență pe skiuri, pe care și-o dorea foarte mult, tot aici.
Ce nu am luat în considerare a fost oboseala acumulată de către Kira. Așa că nu ne-am lungit cu monitor de ski și cu lecții. Am lăsat-o doar să stea un pic pe skiuri și să încerce să practice stilul de skiat predat de doamna Gazelă de la Pepa :)))). Un profesor adevărat, nu am ce zice. Apoi am mers pe pârtia de săniuțe unde s-a dat cu Flavius pe un fel de colac, iar eu pe sanie, în timp ce Kira, care deja protesta, a stat pe margine cu mami. Un set up numai bun pentru ultima experiență de zăpadă a anului.
Toată lumea a fost extrem de încântată de excursia la Arieșeni și de Tabere Apuseni, așa că vom reveni cu siguranță. În tabără se poate veni doar în grup organizat (și poți afla mai multe aici), însă Vila Sarra este deschisă tuturor turiștilor. Iar dacă stați în altă parte, îți recomand să mănânci la ei sau să te oprești pentru o sesiune de cumpărături autentice din Cămara Moțului. Nu vei regreta.
