A trecut mai bine de o lună de când m-am întors în câmpul muncii. E sâmbătă, trecut de ora 14, toată lumea doarme mai puțin eu. Aveam ceva de făcut și nu aveam somn și îmi doream tare de tot să scriu pe blog. Nu știam exact ce, dar voiam să scriu pe blog pentru că a trecut tare mult de când nu am mai făcut asta. Și cochetam cu câteva idei (spații de joacă din Timișoara, articolul long overdue despre Colibița, Locald) după care mi-am dat seama că trebuie să scriu despre cum s-a schimbat viața noastră de când sunt mamă muncitoare.
De ce am început așa de repede?
Cred că cel mai ok e să încep prin a explica de ce am început să muncesc dacă Kira nu a împlinit încă doi ani. Ei bine, răspunsul nu este că simțeam eu o nevoie teribilă de a munci. Din contră, de când am început să o duc și pe ea la creșă chiar mă bucuram de o libertate de mișcare ieșită din comun. Problema, însă, a fost că eu nu aveam cum să revin la muncă de unde am plecat. Și economia e horror în ziua de azi. Așa că am zis să fiu prevăzătoare și să îmi caut din timp. Acest din timp a însemnat aproximativ începutul lui februarie cred. Undeva pe acolo.
M-am gândit că sigur nu mă cheamă nimeni pe mine din prima aplicare si e mai bine să fiu prevăzătoare. Partea bună a fost că nu a trebuit să merg decât la două interviuri. Primul a fost fail total. Al doilea a fost ok. Am mers și la o probă și momentan acolo lucrez. Ei aveau nevoie, eu nu aveam cum să zic știți, e fain că mă vreți, dar eu vreau să mă mai bucur de libertate vreo 2-3 luni, pot să încep din mai? Așa că, pregătită sau nu, pe 3 martie am început munca.
Ce am realizat între timp?
În primul rând că viața de mamă muncitoare e tare complicată. Și dacă ți se mai îmbolnăvesc și copiii, totul devine un rollercoaster magic în care abia te mai întâlnești cu soțul tău și dormi la ora 10 dacă vrei să îți păstrezi sănătatea mentală.
🙂
Acum vorbind mult mai cu calm și mai aplicat, adevărul este că viața de mamă muncitoare este foarte provocatoare. Pentru că ai un interval foarte scurt pe care îl petreci efectiv cu copiii tăi. Și în acest interval nu poți să lenevești pe canapea pentru că ești obosit de la muncă. Nici nu poți să îți verși nervii sau frustrările asupra nimănui pentru că:
- Copiii văd și repetă. Ava cel puțin este la vârsta la care preia imediat stările mele și dacă nu sunt atentă cum mă comport îmi arată cu vârf și îndesat că trebuie să schimb foaia.
- Nu e vina lor că tu ai avut o zi bună sau proastă sau cum o fi fost ea. Ei sunt niște ființe minuscule care au nevoie de iubire și de atenție. Care abia au așteptat să vii acasă și să fii cu ei. Care au o perioadă foarte limitată cu tine și au nevoie să simtă că îi iubești și că ești acolo. Nu că îi ignori pentru cine știe ce task ce a rămas neterminat.
Despre timpul liber nu mai poate fi vorba, cel puțin nu momentan și, dacă e să fiu sinceră, habar nu am când va fi :)))). Poate după ce mai cresc copiii. Adică eu cu Flavius am ieșit împreună doar noi doi cred că de 2 ori de când am început eu să muncesc? Cred. Eu personal am lipsit după-masa o singură dată pentru că aveam programare la unghii. Deci da, prioritățile când ești mamă muncitoare sunt casă și birou. În exact ordinea asta și atât. De fapt nu casă, pentru că ea e haos :))), copii și birou și soț când nu adormi la ora 10 :)))).
Adevărul-adevărat!
Îmi place ceea ce fac acum, nu mă înțelege greșit, dar într-o lume ideală aș fi rămas cu fetele acasă încă 1 an. Cam așa. Ar fi fost timpul ideal pentru a putea să mă regăsesc pe mine. Să petrec timp cu Flavius. Și să petrec timp cu ele. Adică să îmi organizez ziua astfel încât nimeni să nu se simtă neglijat. Din păcate, nu trăim într-o lume ideală.
Partea plină a paharului, însă, este că deși am devenit mamă muncitoare, copiii s-au adaptat foarte bine la noul statut și reușim să ne organizăm după-amiezele astfel încât să petrecem timp de calitate împreună. Da, vremea nu ne-a ajutat întotdeauna și da, Kira a fost bolnavă două ture deja în luna martie și aprilie, dar pot spune că am avut parte și de multe experiențe faine. Ba chiar cred că faptul că sunt mai puține mă face cumva să le prețuiesc mai mult. Să le aștept cu mai mult entuziasm. Să fiu mai deschisă față de ceea ce se ivește. Treburi din astea. Deci e bine.
Și acum…
Ghidul de supraviețuire al mamei muncitoare
Nu puteam să închei acest articol fără un mic ghid de supraviețuire. Câteva sfaturi practice și aplicate care pe mine m-au ajutat în această perioadă.
Sfatul 1: Nu îți uita prioritățile
Indiferent că începi într-un loc nou sau te întorci la vechiul loc de muncă, nu uita care sunt prioritățile tale. Dacă familia trece automat pe locul doi s-ar putea să te trezești cu război acasă și asta sigur nu te va ajuta la birou.
Sfatul 2: Fă ceva pentru tine
Evident că se va întâmpla rar, dar fă ceva pentru tine. Poate să fie o chestie mică, gen să îți iei 5 minute în plus când te întorci acasă pentru a te reculege sau a termina de ascultat un podcast. Sau să mergi la unghii. Sau o simplă baie cu spumă. Treburi din astea care să îți amintească faptul că și tu ești importantă.
Sfatul 3: Nu îți mânca sentimentele
Nici acasă, nici la birou. Dacă viața de mamă vine cu mult stres, viața de mamă muncitoare vine și cu ditamai cireașa pe tortul de stres. Însă a te consola cu mâncare nu este niciodată soluția. Ai grijă de tine. Doar așa vei putea avea grijă de cei pe care îi iubești.
Sfatul 4: Coboară-ți așteptările
Indiferent că vorbim despre cum ai vrea să se comporte copiii dimineața înainte de plecare sau de ceea ce ai vrea să facă soțul/șeful/colegii, coboară-ți așteptările. O viață în care iei lucrurile așa cum vin și (încerci să) reacționezi la ele cu calm e o viață mult mai fericită.
Sfatul 5: Notează-ți TOT
Dacă e ceva ce vrei să îți amintești, notează-ți. Notează-ți cheltuieli. Notează-ți cumpărături. Noatează-ți task-uri. Notează-ți pe telefon, pe frigider, în agendă. Notează-ți în 2-3 locuri pentru că viața de mamă muncitoare e haotică și șansele să îți amintești totul sunt zero.
Cam asta ar fi viața de mamă muncitoare până acum. Întoarcerea în câmpul muncii nu e ușoară mai ales pentru că toate cele de mai sus vin și cum un sentiment teribil de vină pentru că ți-ai lăsat copiii acasă. Dar chiar și așa este un pas peste care poți să treci cu brio. Ești mamă. Ești puternică.
Dacă ai trecut deja prin această etapă, spune-mi cum a fost pentru tine. Iar dacă vine, sper că acest articol te-a ajutat.
P.S. Alte articole despre viața mea de mamă găsești aici.
