Tot ce nu îmi place la centura de sud a Timișoarei

centura de sud a Timișoarei

Au trecut mai bine de două luni de când s-a deschis centura de sud a Timișoarei și situația a fost de așa natură încât am circulat foarte des pe ea. Și ceea ce la început m-a încântat maxim, ca orice jucărie nouă și frumoasă de care copilul din mine se poate bucura, a ajuns rapid să își arate minusurile cu o calitate extrem de clară. Atât de mult încât nu înțeleg nici acum de ce proiectul a fost gândit așa cum a fost gândit. Și nici nu mă miră că la atât de puțin timp de la deschidere deja se ia în considerare modificare centurii de sud a orașului. Un lucru lăudabil dacă omiți faptul că tot ceea ce trebuie îmbunătățit putea fi făcut de la bun început. Era necesar doar ca proiectanții să aibă în vedere un adevăr simplu și mai mult decât evident: Timișoara este un oraș în plină expansiune.

Problema celor două benzi

Principalul lucru care mă scoate din sărite la centura de sud a Timișoarei este faptul că are doar două benzi. Un drum de viteză (se poate circula cu 100 km/h pe centură) care are doar două benzi este sortit eșecului. În primul rând, centura este făcută pentru a ușura circulația mașinilor mari și a le împiedica să intre în oraș. Deci o foarte mare parte din vehiculele care circulă pe centura de sud sunt, evident, mașini de mare tonaj care circulă încet.

Cealaltă componentă este reprezentată de navetiștii care nu mai vor să traverseze tot orașul pentru a ajunge la locul de muncă. Aceștia circulă cu mașini mici care pot ajunge fără probleme la 100 km/h. Însă în momentul în care există doar o bandă pe sens, formarea cozilor este doar o chestiune de timp. Pentru că este destul de complicat să depășești pe o șosea de centură. Și datorită modului în care este construită (arc de cerc în cea mai mare parte), dar și datorită faptului că este foarte aglomerată.

Dacă adaugi în această ecuație și mașinile care vin de pe drumurile lăturalnice și doresc să se alăture traficului, rețeta pentru dezastru este scrisă fără probleme. Și uite așa, un drum pe care îl poți face în doar 15 minute în condiții optime devine un drum de cel puțin 30 de minute cu foarte mult stat la coadă, cu consum suplimentar de benzină și cu forjarea inutilă a mașinii. Nu mai vorbim despre nervi pentru că întotdeauna se mai trezește câte unul să depășească aiurea sau să îți taie calea. Și nici despre situații mai grave.

Problema nodurilor rutiere

Un alt aspect care, din punctul meu de vedere, nu a fost gândit deloc practic atunci când a fost făcut proiectul pentru centura de sud a Timișoarei sunt nodurile rutiere. Aici vorbim în special despre sensurile giratorii pentru că integrarea în trafic a mașinilor care vin de pe drumurile lăturalnice ar fi fost rezolvată ușor dacă existau 4 benzi.

Voi trece peste faptul că sensurile giratorii pe un drum pe care se circulă cu 100 km/h sunt una dintre cele mai proaste idei posibile. Schimbările de viteză în aceste condiții duc pur și simplu la uzura suplimentară și inutilă a mașinii. În schimb, mă voi concentra pe componenta de îngreunare a traficului. Și mă voi referi în special la sensul giratoriu care, teoretic, leagă centura de sud de Moșnița Veche.

Această porțiune de drum este una foarte aglomerată la orele de vârf. Deja. În plus, este o zonă în plină expansiune. Deci șansele ca traficul să devină mai lejer sunt egale cu zero. În aceste condiții evident că sensul giratoriu este constant aglomerat, iar în zona respectivă este mereu coadă. Mai lungă sau mai scurtă în funcție de momentul zilei, dar mereu existentă. Noi am așteptat de o grămadă de ori să trecem încă de pe pasajul care trece peste șoseaua spre Moșnița Nouă. Adică am așteptat la un kilometru de coadă, practic.

Eu nu sunt proiectant, dar am circulat ceva la viața mea în calitate de șofer și nu pot să nu mă întreb dacă nu ar fi fost mai eficientă construirea unui pasaj și peste drumul de legătură cu Moșnița veche sau continuarea șoșelei pe piloni până depășea zona problematică. Nu ar fi fost primul loc de la noi din țară unde circulația se face pe un astfel de drum. Și dacă s-a putut construi un viaduct de câteva sute de metri înălțime la Sibiu pe mai mult de 10 kilometri, cred că nu era imposibil de făcut așa ceva la Timișoara, pe loc drept, pe doi kilometri. Dar eu nu sunt proiectant, după cum spuneam.

Problema zonelor pentru urgență

Ultima, dar nu cea din urmă, pe lista mea de nemulțumiri este lipsa zonelor pentru urgență. Nu există o bandă de urgență. Nu există refugii. Pentru mai bine de 30 km, singurul loc în care poți opri în deplină siguranță este o parcare de tiruri. Și dacă asta nu pare cine știe ce problemă, este clar că nu ai circulat niciodată în mașină cu un copil care plânge. Nici nu a trebuit să dai cuiva, de urgență, apă sau vreun biscuite. Nici nu a început să tușească dubios o persoană care nu poate spune ce o doare sau dacă e ok.

În ciuda înclinațiilor mele paranoice, fetele sunt destul de liniștite în mașină și, din fericire, au fost prea puține momentele în care a trebuit să opresc efectiv de urgență. Cu toate acestea, ori de câte ori merg pe centura de sud a Timișoarei și sunt singură cu ele în mașină nu pot să nu mă întreb dacă apare o situație de urgență, ce fac? Unde opresc? Răspunsul e în mijlocul drumului pentru că nu am unde altundeva. Ceea ce e oribil!

Speranța există

Ok, acum că am scris mai bine de 900 de cuvinte de nemulțumire cred că e momentul să trec și la o parte mai optimistă a situației. Centura de sud a Timișoarei este în mod clar un beneficiu pentru noi, în ciuda minusurilor sale. Si cu timpul se întrevăd schimbări. Nu vreau să fiu Gică contra și să calculez de câte mandate electorale va fi nevoie până la realizarea lor, dar ele se întrevăd și asta contează. Oricât de trist ar suna, m-am obișnuit să mă mulțumesc cu puțin atunci când vine vorba de instituțiile statului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.