Top seriale care-mi plac

Când îmi scriam de zor licența și sufeream de o insomnie teribilă, am început să mă uit la tot felul de seriale. Și pentru că este una dintre activitățile mele preferate, mă gândeam să vă povestesc despre serialele pe care le iubesc și pe care le vizionez (sau le-am vizionat).

1. House

Acesta e serialul meu preferat și am auzit o grămadă de zvonuri cum că nu o să mai fie scos, dar sper să fie doar aiureli. House este un serial despre medicină mai puțin convențională. Gregory House (Hugh Laurie), personajul principal, este un doctor egocentric, puțin maniac, deloc sociabil, manipulator, sarcastic și chiar răutăcios. Totuși, el este un medic genial, specialist în diagnosticarea pacienților care par fără scăpare. Fiecare episod prezintă câte un caz greu de descifrat, dar în general există și o poveste mai largă în fiecare sezon (în prezent se filmează sezonul al 6-lea). Farmecul personajului principal o să vă facă să vă îndrăgostiți de serial, așa cum mi s-a întâmplat și mie.

2. Supernatural

Din titlu ne dăm seama care este tema serialului, însă trebuie să recunosc că principalul motiv pentru care eu ador serialul sunt eroii, Sam și Dean Winchester (Jared Padalecki și Jensen Ackles). Ei se luptă cu tot felul de monștri și alte forțe ale răului, încercând mereu să salveze lumea sau să se salveze unul pe celălalt. Serialul e condimentat cu tot felul de faze amuzante, dar este și un serial despre dragostea dintre frați și sacrificiile necesare pentru a face ceea ce este bine.

3. Gossip girl

Acest serial e destul de girl exclusive. Prezintă viața celor bogați și faimoși din Upper East Side New York. Băieții sunt drăguți, fetele cât se poate de sexy. Intrigile sunt la ordinea zilei și toată lumea se combină cu toată lumea. Ce-mi place la Gossip Girl totuși? E un serial destul de light, dar imprevizibil, care de multe ori te ține cu sufletul la gură. În plus, stilul fetelor e destul de inspirant, mai ales pentru cele mai fashionista dintre noi :P.

4. Ghost whisperer

Când mă gândesc la Ghost whisperer mă gândesc la intro „Can you see us?”. În Ghost whisperer Melinda Gordon (Jennifer Love Hewit) comunică cu morții, Earth bound spirits. Având în vedere că deja s-a ajuns la sezonul 5, vă dați seama că trece prin tot felul de peripeții, trebuie să salveze de multe ori Grandview (orașul ei natal) și există tot timpul o bigger picture. Totuși, are alături ajutoare de încredere, prieteni și familie. Unele faze sunt mai spooky și câteodată o îmbracă mai ciudat, dar serialul e foarte tare.

5. Dexter

Poate vă gândiți la desene acum, dar eu nu mă gândesc deloc. Dexter e ucigașul în serie al ucigașilor în serie. Pe parcursul celor 4 sezoane care au apărut până acum, Dexter Morgan (Michael C. Hall) ajunge să se cunoască pe sine, intră în tot felul de încurcături, ajunge să aibă tot ce și-ar putea dori un om, dar învață și cât de mult poate pierde. Dexter e un serial destul de sângeros și nu e deloc pentru copii sau pentru cei mai slabi de inimă, însă e un serial care te ține în priză.

6. Chuck

Am început să mă uit la Chuck din curiozitate, pentru că se uita Corina.  Totuși, povestea m-a prins repede și nu am putut să nu mă uit în continuare. E despre un tip deștept, dar cam tolomac, care ajunge să fie spion absolut întâmplător. E un spion foarte prost și de cele mai multe ori încurcă lucrurile, însă arată că uneori bunătatea și încrederea în oameni ajută mai mult decât un pistol. Chuck Bartowsky (Zachary Levi) reușește să fie uman într-o lume în care așa ceva te omoară.

7. Criminal Minds

Am început să mă uit la Criminal Minds de plictiseală mostly. Am continuat să mă uit pentru că oricât de oribile ar fi lucrurile făcute de criminal, el este prins până la urmă. E genul de film la care mă uit pentru că mă deconectează, într-un mod oripilant uneori.

8. The Mentalist

Abia am început să mă uit la The Mentalist, în fiecare seară, de luni până joi, de la 12 noaptea, pe ProTV. Jane Patrick (Simon Baker) e un tip cu abilități neobișnuite care ajută la prinderea criminalilor. E cel mai deștept din echipa lui și de obicei știe cine e criminalul cam din prima, însă contextul serialului e prinderea lui Red John. Încă nu am văzut decât 3 episoade, dar aștept cu nerăbdare următoarele.

9. The Tudors

Acest serial sigur nu e pentru copii având în vedere că în fiecare episod cineva face sex și nu în cel mai subtil mod, cum se întâmplă în unele filme. The Tudors e povestea regelui Henry al VIII-lea Tudor (Jonathan Rhys Meyers) al Angliei care a avut 6 soții. E povestea unei epoci decadente, condusă de intrigi și minciuni, a unui rege capricios și codus mai mult de dorințele carnale decât de iubirea pentru țară și binele său.

10. One Tree Hill

Am început să mă uit la One Tree Hill pentru că juca Chad Michael Murray în el și după sezonul 6, când el a ieșit din scenă, nu m-am mai uitat (ceea ce momentan regret, dar aștept să iasă tot sezonul 7 :P). E o poveste despre oameni, despre prietenie, iubire, dezamăgire și sacrificii. De fapt, este o frumoasă poveste de viață.

Acestea sunt serialele care-mi plac și pe care încă le urmăresc. Au mai fost altele, care au trecut, dar pe acestea vreau să vi le recomand din suflet. Sunt sigură că nu toate o să fie pe placul tuturor, dar sunt la fel de sigură că măcar unul dintre ele vă va încânta.

Tot ce mai pot spune e vizionare plăcută :P.

Și să vă rog să-mi recomandați ce ați mai văzut voi.

21 thoughts on “Top seriale care-mi plac

  1. House M.D. says:

    House, Supernatural, Dexter, Chuck si doar episoadele de final de sezon cu Red John din The Mentalist sunt tari..Ghost Whisperer e plin de clisee, si house e un serial mediocru, doar ca actorul principal te face sa-l urmaresti..cel mai enervant in house sunt pacientii, si mereu stii, in fiecare episod, ca la finalul serialului el va gasi leacul..si va trata pacientul.

  2. alinush_ice says:

    Ma bucur ca ai pus pe House pe locul 1.
    Iti recomand: How i meet your mother,Spartacus si Two and a Half Men. Bafta 🙂

  3. Lety says:

    Sunt socata ca urmaresc cu placere toate serialele mentionate de tine,cu exceptia serialului The Tudors.
    House este cu siguranta si in cazul meu pe locul unu si pot spune cu mana pe inima ca desii am doar 19 ani, nu as ezita deloc sa am un iubit precum Greg:)).Imi mai plac f mult si seriale precum Vampire diaries unde ma uit pt Damon(unul dintre protagonisti)si Desperate Housewives,un serial atipic as spune eu.

    • Andra says:

      Prison Break am vazut doar primu sezon și nu mi-a plăcut, iar de Californication doar am auzit, nu am avut timp să mă și uit la el, dar am înțeles că e destul de ok. Mi l-ai recomanda?

  4. Teodor says:

    Eu unul iti recomand urmatoarele:
    -Rescue me: Serial cu pompieri din New York cu comediantul Denis Leary in rol principal. Aparent, pare un serial cu pompieri sau politisti ca toate cele, insa e mai mult de atat. Plus ca e Denis Leary acolo.
    -Homicide: Life on the street: Cel mai tare serial cu detectivi. Exceleaza pornind de la muzica, rasturnari de situatie pana la personaje si locatii.
    -Everybody loves Raymond: un serial de comedie frumos, cateodata si dramatic, dar numai bun de vazut cu prietenii seara intr-o canapea in sufragerie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.