Poate trebuia să pun titlul în română, dar mi-ar fi fost lene să scriu de fiecare dată cei ce iau. Sună așa… lung și complicat. Câteodată engleza chiar e mai ușoară și mai la obiect: the Takers.
Știu că știți despre cine vorbesc. Sunt sigură că în viața fiecăruia există o persoană care știe doar să ia. Care poate ți-a fost alături în momente dificile, nu zic nu, dar care întotdeauna ia mai mult decât dă.
Sunt acele persoane care te întreabă ce mai faci, zâmbesc frumos, dar tu ști în adâncul sufletului tău, că vrea ceva și de data asta. Clar nu a venit DOAR să vadă ce faci. Și the Taker se uită la tine senin și râde, te întreabă dacă ai putea fi mai paranoia de atât, după care îți explică perfect logic de ce are nevoie de ajutor și cum numai tu îl poți ajuta.
Poate uneori reziști tentației și îți spui să se mai descurce și singur!!! dar de cele mai multe ori nu o faci. Îl ajuți din nou și din nou, chiar dacă te simți puțin folosită. Îl ajuți sau o ajuți pentru că-ți amintești ce înseamnă el/ea pentru tine și că totuși, nu-l/o poți lăsa așa de izbeliște.
Întrebarea mea e următoarea: dacă știm că facem lucrul cel bun până la urmă, de ce ne simțim folosiți după ce pleacă the Taker???
Aveai cumva în minte Ishmael când ai ales titlul şi denumirea?
Realitatea simplă e că nu există “lucrul cel mai bun” decât în contexte înguste. E strict datoria ta să alegi dacă ajuţi pe X sau nu – fie el prieten, amic, cunoştinţă, rudă sau străin. Alegerea o faci în funcţie de judecăţile tale de valoare în care trebuie să ai încredere. În urma acestor judecăţi nu ai voie să rămâi cu păreri de rău.
Prin urmare, dacă tu nu ai nevoie de ceea ce-ţi poate oferi T decât sporadic, însă T are nevoie des de tine, relaţia e de parazitism. Este tolerarea parazitismului “lucrul cel mai bun”? Tu răspunzi.
Interesant articol, eu zic ca raspunsul difera de la persoana la persoana!
Consider ca totul se rezuma la constiinta iar de aici este o discutie lunga. Interesanta idee ai abordat felicitari..
multumesc 😀