The Boxtrolls

În lipsa mea cronică de timp, am ajuns în vacanţă să văd aceste desene ruseşti. Norocul meu că au fost la Sălaş şi Ada cu fetiţele ei, pentru că altfel probabil nu aş fi văzut nici măcar asta :))).

Adevărul este că aceste desene erau pe lista mea de văzut de ceva timp, dar probabil nu m-aş fi mobilizat dacă nu mi-ar fi spus şi Alina că este super fain. Şi a avut dreptate. Chiar au fost nişte desene super super faine, în ciuda graficii puţin cam stranii, care nu era chiar pe gustul meu. Dar sunt desene ruseşti, deci nu puteam să mă aştept la grafică în stilul Disney.

Să vă spun însă despre ce este vorba, nu?

The Boxtroll spune povestea unei băieţel orfan, crescut de nişte creaturi subterane, care caută prin gunoaie în Oraşul Brânzei. Însă aceştia nu sunt monştrii din coşmarurile copiiilor, ci mult mai mult, iar existenţa lor este ameninţată de un exterminator care nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopurile.

Mi-au plăcut desenele pentru ideea pe care o prezintă. Mi-a plăcut că era subliniat faptul că, de multe ori, temerile noastre sunt nefondate, iar adevăraţii monştrii se află printre noi, oamenii. Şi mi-a plăcut şi mai mult finalul, surprinzător de optimist pentru o producţie rusească (dar eu întotdeauna am avut prejudecăţi privitoare la ruşi :))).

Deci, mari sau mici, dacă sunteţi iubitori de animaţii, you should definetly watch The Boxtrolls. Vi-l recomand din suflet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.