Cred că fiecare are un rai al lui pe pământ, locul perfect unde se simte liniştit, calm, iubit şi tot ce mai vreţi voi în materie de stare de bine.
Raiul meu e la Sălaş. Îmi place să mă plimb, să văd locuri noi sau să-mi vizitez prietenii, dar cel mai mult pe lumea asta îmi place la Sălaș.
O să vă povestesc exact cum mi-am dat seama: în weekend mami și Andrei au plecat vineri la Sălaș. Eu a trebuit să rămân la Timișoara ca să merg sâmbătă la școală X(. După 4 ore îngrozitor de lungi, am urcat în Normandia și la 5 jumate eram în Hațeg. Am mai stat 2 ore cu Dana și Alina, după care am plecat spre Sălaș. În momentul în care a oprit taxiul la drumul nostru, parcă pluteam. Am plătit repede, am coborât din taxi și am pornit-o spre casa lu’ mama Șerica, bunica mea. Cum mergeam pe drum, simţeam de-a dreptul cum mă încarc cu energie, exact ca bateriile când le bagi în priză. Totul părea așa verde, așa plin de viață, așa frumos. Liliacul mirosea, se auzea râul, bătea un vânt cald.
Totuși, momentul crucial a fost când am mers în grădină. Mama Șerica are ditamai grădina. Ne-a avertizat să nu-i tăvălim iarba, dar când am pus piciorul în grădină am luat-o la fugă de nebună pe cărare până în fundul grădinii. Eu și câinii. Dacă nu-mi era groază că mă murdăresc și nu era avertismentul ei cu privire la iarbă, m-aș fi aruncat pe spate în iarba și aș fi stat așa, uitându-mă la cer. Nu am făcut asta, însă a existat o clipă perfectă de liniște și pace, în acel ocean de verbe, în care m-am simțit ca-n rai… raiul pe pământ.
