De cand ma stiu mi-a placut sa scriu, am gasit putere in asternerea gandurilor mele pe hartie. Scrisul mi-a adus alinare ori de cate ori nu am putut sa imi exprim altfel frustrarile, nemultumirile sau fericirea (avand in vedere ca am inceput sa scriu jurnale pe la 14 ani, fericirea era mai rara :))).
Anii au trecut, eu am ajuns studenta si scrisul din placere a cazut cumva pe locul 2, ingropat sub mormane de cursuri si seminarii.
De pe bancile facultatii la Scoala de Blog
Apoi, in iarna lui 2009, o initiativa super interesanta mi-a starnit interesul.
Se numea Scoala de blog si promitea sa ma invete cum sa impartasesc tot ce am de spus cu cat mai multi oameni. Luati in considerare ca asta se intampla pe vremea cand Facebook era o retea SF, iar oamenii inca isi mai alegeau cea mai shiny tema pentru hi5. Evident ca m-am considerat o deschizatoare de drumuri si m-am aruncat in blogu.lu/andra fara sa stau prea mult pe ganduri.
Am scris din pura placere.
Am scris despre tot ce imi placea, dar si despre ce nu imi placea.
Am inceput sa imi redescopar pasiunile prin scris, iar calatoriile au ocupat un loc de cinste in randul articolelor mele (alaturi de recenziile de carte si de film). Dar, mai mult decat orice altceva, am inceput sa descopar ca vocea mea are putere si ca sunt multi oameni dispusi sa ma asculte (despre contestatari nu vorbim acum :D).
Cum am lasat timpul sa treaca
Din pacate, insa, nu mi-am dat seama in totalitate de potentialul blogului meu. Am lasat perioade lungi sa treaca pe langa el, luni fara sa postez nici un articol. Dar ce stiam eu pe vremea aia?
Visam la cai verzi pe pereti si nu-mi dadeam seama ca risipeam avantul initial. Ba mai mult, cand situatia a fost de asa natura incat sa investesc in blog, am preferat sa ma dau batuta la primul obstacol aparut. Ma gandeam ca nu are rost sa ma implic mai mult in ceva ce, dupa cum spunea lumea, nu imi aduce nici un castig. Asa au trecut peste 6 ani, timp in care blogul a devenit un refugiu si nimic mai mult.
Teo cea zgomotoasa si aducatoare de putere
Apoi, prin martie a.c. am cunoscut-o pe Teo. La inceput mi s-a parut o fata cam guraliva, recunosc, putin suspecta prin entuziasmul ei, insa, incet, dar sigur, am inteles ca ea si-a dat seama cum sta treaba cu blogul mai bine decat mine si ca tot entuziasmul ala debordant este contagios. Impreuna am initiat BloggingTM 2.1, un proiect extrem de generos in posibilitati, unde singura limita este imaginatia noastra. Si tot impreuna am organizat, in timp record, November Notes.
Totusi, cel mai important lucru pe care l-a facut Teo pentru mine a fost ca mi-a dat suficienta putere pentru a-mi invinge frica. M-a impins de la spate atunci cand dadeam semne de slabiciune. Si m-a provocat constant sa dau ce este mai bun in mine. Fara ea (si fara sprijinul altor cateva persoane cruciale), probabil as fi stat si mi-as fi plans de mila in timp ce blogu.lu disparea pentru totdeauna.
In schimb, azi, va scriu de pe propriul meu domeniu si ma simt mai puternica decat m-am simtit vreodata.
Provocarile blogului
Sa ai blog nu este deloc usor. Pentru un articol simplu sunt necesare uneori ore de munca. Trebuie sa tragi tot timpul de tine pentru ca inspiratia nu este inclusa in platformele de blogging. Doar uneori ai noroc si primesti cadou cate o tema pe baza careia ai tot scrie. Asa a ajuns la mine, prin intermediul Teodorei, evident, provocarea lui Cristian Manafu. O puteti gasi si voi in acest articol (a venit de la un brand foarte bine impamantenit pe piata din Romania)
«Încă de la lansare, sub sloganul ”Pentru cei puternici”, Stalinskaya Vodka este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter. Anul acesta, Stalinskaya a împlinit 20 de ani.»
Mna, guralivă sau nu, îți place de mine. Asta e cel mai important 😛
Evident ca imi place de tine! :)))