Spre marea mea rusine, nu am fost niciodata in Petrila. Merg la Hateg cel putin o data pe luna, in fiecare luna din fiecare an, dar nu mi-am facut niciodata suficient timp pentru a vizita zona in intregime. Deci nu mica mi-a fost mirarea cand am descoperita ca mina s-a inchis. Si sa vad intregul proces (aproape) in Timisoara, pe ecranul Gradinii de Vara Capitol, in cadrul editiei cu numarul 4 a Ceau, Cinema! a fost de-a dreptul suprareal.
Ceau, Cinema!
Acest festival de buzunar, dupa cum se defineste, este unul dintre cele mai tari evenimente culturale pe care Timisoara le gazduieste. A luat nastere din pasiune pentru film si in fiecare an lupta pentru a aduce pe marile ecrane din oras (cele care nu se gasesc in malluri si care sunt atat de necesare pentru o capitala culturala europeana), dar si in proaspat renovatul cinematograf din Gottlob filme diferite de super productiile hollywoodiene. Ceau, cinema! doreste sa provoace publicul, iar fiecare pelicula din competitie are rolul de a ne face sa plecam acasa cu intrebari, de a ne schimba modul in care vedem lumea.
Prima mea intalnire cu Ceau, cinema! a fost in 2015, cand am aflat absolut intamplator ca festivalul avusese loc. Apoi, la editia cu numarul 3 mi-am spus ca voi participa la tot evenimentul, fie ce-o fi. Dar in afara de Doua lozuri, film pe care l-am vazut in deschiderea festivalului si care a fost absolut genial, nu am mai participat la nici o proiectie pentru ca am plecat din oras.
Lasa, Andra! Mai este si anul viitor, mi-am spus plina de intelegere pentru mine. Si am asteptat cu ochii in patru editia din 2017. Dar, oricat de hotarata as fi fost, Alina a decis sa isi sarbatoreasca ziua de nastere exact in weekendul cu Ceau, cinema! Deci tot nu am ajuns la Gotlob sau la nici o proiectie din oras in afara de cea de deschidere a festivalului, Planeta Petrila.
Partea buna este ca filmul mi-a placut. Partea si mai buna este ca festivalul nu da semne de slabiciune, deci a 5-a oara sper sa fie cu noroc :D.
Planeta Petrila – a short review
Acesta nu este un film documentar, ci o cronica a disparitiei unui stil de viata si a trimiterii in deriva a unui intreg oras. Pentru ca in 2015, cand mina Petrila s-a inchis, autoritatile locale au incercat sa stearga cu totul amintirea mineritului, iar mii de oameni au ingrosat randurile celor ce traiesc din ajutor de somaj.
Este ciudat sa vezi cum un stil de viata ce s-a pastrat din mosi-stramosi, intr-o tara atat de bogata in zacaminte de subteran, dispare in totalitate. Dar este extrem de satisfacator sa descoperi oameni care nu pleaca atat de usor capul, oameni dispusi sa lupte pentru idealurile lor, pentru ceea ce au iubit, pentru ceea ce au muncit o viata intreaga. Pentru ca, in Romania, mineritul este facut de sute de ani. Poate o sa sune a cliseu, dar pana si dacii se indeletniceau cu mineritul. Iar in mai putin de 1 an, o mana de oameni dornici de profit au incercat sa inlature tot ce amintea de aceasta indeletnicire atat de legata de viata celor din Petrila.
Ideea este cam asa: dupa inchiderea minei, autoritatile au considerat ca singurul mod in care pot ”ecologiza” zona este sa darame intregul complex industrial. Dar o comunitate mica si unita, formata din oameni care au muncit o viata intreaga la mina Petrila, cu putin sprijin specializat, a reusit sa salveze nici mai mult nici mai putin decat 6 cladiri, ce au fost declarate monumente industriale.
Planuri de viitor
Va dati seama ca transformarea acestora in spatii de cultura, care sa inspire oamenii din localitate, nu este un drum usor. Bine, dupa umila mea parere, ele ar fi trebuit sa ramana mina functionala, dar ce stiu eu? Romania nu are nevoie de industrie de stat. Mai bine jupuim oamenii muncitori prin taxe si impozite si crestem numarul somerilor.
Am deviat.
Ideea este ca nu stiu ce s-a intamplat cu toate cladirile, dar una dintre ele este sigur muzeu. Mai multe pot sa va spun dupa ce voi vizita locatia, cat de curand anul acesta. Se incadreaza perfect in provocarea Soniei din #30yearschallenge.
Pana atunci, insa, aici puteti gasi trailerul pentru Planeta Petrila, in caz ca eu nu v-am convins.
Pupici!
