După cum am ajuns eu să-mi dau seama, sunt două feluri de oameni pe lumea asta:
1. acei oameni care se trezesc dimineaţa şi îşi spun: Hm… mi-e dor să mă duc la munte. Hai să fac o escapadă! îşi sună prietenii, îşi iau ghiozdanul şi pleacă.
şi
2. acei oameni care se trezesc dimineaţa şi îşi spun: Hm… parcă m-aş duce la munte… şi încep să caute oferte pe diverse site-uri sau diverse agenţii, se gândesc în ce perioadă le-ar fi cel mai convenabil, când ar putea să-şi ia liber de la servici, cu cine să lase copiii (în caz că îi au), iar după ceva timp… între câteva zile şi câteva luni… ajung şi ei la munte.
Eu una îi admir pe oamenii care pot pur şi simplu să se ia şi să plece. Descopăr azi o super ofertă pentru Londra? Mâine sunt în avion şi după câteva ore mă plimb prin faţa palatului Buckingham. Mi-e un dor nebunesc de mare? În câteva ore sunt în tren, iar dimineaţa văd deja răsăritul la Vama Veche.
Îmi plac la nebunie acei oameni care îşi urmează primul impuls (aici îi exclud pe nebunii care îşi urmează primul impuls când vine vorba de orice chestie violentă sau ilegală) şi nu stau să se gândească sau să planifice 3 ani, învârtind problema pe toate părţile posibile, care deja şi-au trăit excursia de 3 ori (cel puţin) în cap, înainte să aibă parte de ea, doar ca să aibă parte de o grămadă de surprize neplăcute când ajung la destinaţie.
Eu una… nu sunt genul acela de om. Da… mai am şi eu momente în care I just go with my gut… dar foarte puţine. Eu sunt din aia care trebuie să ştie din timp, care face liste peste liste şi deja a rezolvat în capul ei 20 de probleme ce ar putea să apară. I am a PLANNER şi detest chestia asta uneori.
Nu zic, poate am totuşi ceva circumstanţe atenuante. Ai mei întotdeauna au fost planificatori, mai ales tata. Mami, prin natura meseriei ei a fost planificatoare şi de cele mai multe ori cu ea am mers în excursie, deci ştiam din timp unde urmează să merg şi ce urmează să văd. Nu am avut niciodată un grup de prieteni călători prin natura lor (din păcate 🙁 ). Deci nu e în totalitate vina mea.
Chestia cea mai tare e că uneori ştiu cu luni înainte ce o să fac şi când. Ştiam de prin decembrie că în februarie merg la Arieşeni şi ce cadou o să-i fac lu’ mami de 8 martie. Ştiu de pe la începutul anului că în iunie merg la nuntă la Motru şi cam tot de atunci că în septembrie pot merge la Braşov dacă vreau (clar o să vreau :)) ). Iar alte planuri, pentru mai şi pentru vară, încep să prindă contur de acum :))
Nu sunt eu întotdeauna mulţumită de atâta planificare, dar am învăţat să trăiesc cu asta. Da, mi-ar plăcea să mă sune cineva: Andra, în 2 ore plecăm nush unde… şi aş pleca. Dar sunt şi avantaje la cunoaşterea în avans a ceea ce vrei să faci :)).
Acum, la început de februarie, spuneţi-mi sincer, voi cum sunteţi? Planificatori ca mine sau spontani?
Si eu ma incadrez in prima varianta. De obicei se intampla noaptea la noi. Ceva gen: “bai am masina de la serviciu cu rezervorul plin, haide cu noi!”.
Ar fi fost si Londra daca n-ar fi fost distanta asa mare si…salariile din Romania “mari”.
Cred ca trebuie sa existe un echilibru in treburile astea. 🙂 Sa-l gasesti e mai greu.
In general si eu planific excursiile, dar asta se intampla de obicei din cauza lipsei banilor, pentru ca nu mi-e totuna ca gasesc o oferta buna din timp sau ajung acolo si sunt numai cazari scumpe, de exemplu. Testat pe pielea mea: cea mai spontana chestie pe care am facut-o – vara trecuta, m-am luat cu Mitza, ne-am urcat in masina si dusi am fost in Slovenia. Stiam cam ce vrem sa vedem in mare si atat. Vreme proasta, mai multi bani cheltuiti decat trebuia, obiective ratate din lipsa de informare.. dar o experienta memorabila care, pana la urma, a meritat! 😀
E foarte greu sa fii spontan cand ai un job si o chirie de platit + o intretinere + altele, zic eu.
Si eu ma trezesc de multe ori cu cheful de a pleca in lume. Daca am bani, ma aflu in imposibilitatea de a-mi lua liber de la job, iar daca gasesc bilete de avion aproape gratis pentru o vacanta neplanuita, descopar ca ma costa cazarea de ma usuca si n-am cum sa fac nici asa.
Cred ca e foarte simplu sa fii spontan daca nu ai obligatii. Si o situatie materiala bunicica ajuta si ea, mult.
In facultate ma mai luam cu o prietena si plecam de nebune, acum se intampla foarte rar asta. Dar eu is happy si cu planificarea :).
Eu nu imi pot face planuri, mai ales pe termen lung. Adica le fac, dar nu le respect niciodata, pentru ca sunt spontana si cand vreau ceva, trebuie sa fac atunci, nu peste zece ani. :)) Bine, mai depinde si de buget, dar cand imi pot permite, nu stau o clipa pe ganduri. :))