Urmăresc Carpentier Arena de vreo 2 ani. Mi-a apărut super random în reclamele de pe Instagram locul lor de joacă și mi-am zis Mamă ce locație faină! Trebuie să mergem aici! Doar că trebuie să mergem aici se referea la noi, ca familie. Pentru că eu nu mă știam genul de persoană care merge în girls trip. În primul rând, îți trebuie un grup de fete pentru așa ceva, ceea ce nu am avut niciodată. Însă uneori este suficient să cunoști persoana potrivită (salutări Piri), iar acea persoană să se căsătorească pentru a ajunge să faci parte dintr-un grup de fete. Parte faină e când acele fete au gusturi excelente și ajungi să petreci un weekend de gagici, cum ar spune mami, într-o locație absolut genială, la care visai de 2 ani. Exact, mă refer la Carpentier Arena.
Piri în 100 de cuvinte sau mai mult :)))
Ca să pot spune povestea mai departe trebuie să încep cu Piri. Eu și Moni, sora lui Piri, am fost colege la master și ne-am împrietenit. Practic singura persoană cu care am rămas prietenă din acea perioadă a vieții mele :))). Apoi, petrecând timp cu Moni am ajuns să mă împrietenesc și cu Piri. Nici nu aveam cum să nu fac asta pentru că Piri este unul dintre oamenii aceia faini care nu au cum să nu îți intre la suflet pentru că ea e efectiv sufletul petrecerii de cele mai multe ori. Și uite așa, cu evenimente la care am participat împreună, ieșiri și călătorii, s-au făcut mai bine de 15 ani de prietenie (aproximativ acum). Așa că în momentul în care am intrat în grupul Piri’s bachelorette party evident că eram pregătită pentru un weekend plin de distracție. Era vorba despre Piri. Nu se putea altfel.

Cum am ales Carpentier Arena?
Știam de la bun început că ne dorim o locație extrem de faină, cu piscină și relaxare. Zona trebuia să fie undeva relativ aproape de toată lumea în condițiile în care veneam din 3 părți diferite: Timișoara, Cluj și Târgu Mureș. După ce am analizat mai multe opțiuni de cabane pe care puteam să le ocupăm integral și să ne ocupăm noi de mâncare, am decis să mergem pe o variantă mult mai relaxantă: Carpentier cu demipensiune.
Nu vreau să îți vând gogoși. Ceea ce ne-a convins au fost cele 2 piscine, 3 saune, jacuzzi din cameră, masajul și restaurantul din incintă. Moni visa la drumeții, dar toată lumea știa că asta nu se va întâmpla. Deși, trebuie să recunosc, am făcut o scurtă plimbare sâmbătă de dimineață în jurul cabanei și a fost tare bine. Dacă ajungi aici prin august, ai toate șansele să mănânci mure direct de la munte, iar gustul este foarte diferit de cel al fructelor de cultură.
Ce ne-a plăcut?
Sincer, Carpentier Arena este o locație absolut genială. Piscinele sunt chiar atât de faine cum arată în clipurile de prezentare… poate chiar mai faine. Eu am făcut o baie pe cinste, singură, chiar vineri seara, iar sâmbătă am stat toată ziua la piscină. A fost genial. Nici nu mai știu când m-am simțit ultima oară atât de relaxată.
Am încercat ambele piscine și fiind încălzite tot timpul anului pot să spun că oferă o experiență excelentă. Luându-mă cu Moni cu poveștile, am testat și 2 din cele 3 saune. Foarte faine amândouă, amplasate chiar în zona de piscină, big like. Singurul care a rămas netestat a fost jacuzzi-ul din apartamentul nostru. Pur și simplu nu am mai avut când, deși a fost pregătit pe tot parcursul sejurului.
Trebuie să menționez în mod special persoanlul. Toată lumea a fost extrem de ospitalieră și efectiv au făcut tot posibilul să ne ajute cu orice am ajut nevoie, de la dusul bagajelor în cameră până la bateriile pe care ni le-au dat pentru InstaMix altfel nu făceam noi nici un polaroid. În plus, cât am stat la piscină au fost întotdeauna disponibili pentru a ne aduce orice am avut nevoie, dar fără să fie agasanți. Practic acești oameni oferă combinația perfectă de servicii eficiente, dar discrete astfel încât să te simți în largul tău, dar nu neglijat. Mi-a plăcut foarte mult.

Evident că nu pot uita nici mâncarea. Noi am avut demipensiune și ne-am bucurat din plin de ea. Dimineața ne-am delectat cu un bufet suedez de să te lingi pe degete. Doar că mâncarea includea tot de îți doreai de la produse din bucătăria internațională la produse tradiționale. Greu, greu de tot să alegi și să nu mănânci prea mult. În aceste condiții evident că am mai avut o singură alta masă în timpul zilei. De data aceasta am avut de ales din meniul a la carte. Fiecare ne-am orientat în funcție de preferințe. Eu am ales în prima seară o supă cremă de ciuperci și lava cake, ambele extrem de bune, iar în a doua seară ceva tochitură de vițel cu mămăliguță, o porție imensă care mi-a plăcut maxim. Deci dacă te gândești să vii aici, ai de unde alege în materie de mâncare și nu vei regreta indiferent pentru ce optezi.
Singurul minus, pe care vreau să îl las aici pentru că poate vor vedea cei de la hotel și îl vor rezolva sau poate îți vei lua o mască de ochi, a fost semnul de ieșire de urgență. Era câte unul în fiecare cameră, deasupra ușilor și da, înțeleg nevoia pentru așa ceva, dar era atât de verde încât până să adormim îl simțeam în suflet. Totuși, după ce am adormit chiar nu am mai avut treabă. Paturile foarte confortabile și-au făcut treaba foarte bine și am avut parte de odihnă și relaxare.

Carpentier Arena, I’ll be back!
Da, după experiența avută aici clar vreau să revenim. A fost prea fain la Carpentier Arena și, sincer, poate tocmai pentru că am fost fără ei, cât am stat aici m-am gândit în continuu cât de mult le-ar fi plăcut fetelor și lui Flavius locația. Deci vreau neapărat să ne bucurăm, cât de curând, de această locație împreună.
Până atunci, îți recomand cu drag Carpentier Arena. Este genul de locație care nu dezamăgește.


