La Salas, in vacante, eram mare fana biciclete. Dar am mai spus asta. Ceea ce vreau sa stititi este ca duminica, la Pedalarea de primavara, mi-am invins una dintre frici si am biciclit prin Timisoara.
Marea adunare a biciclistilor timisoreni
Despre Verde pentru biciclete si Pedalarea de primavara ca si actiune am mai vorbit aici. Dar sa vorbesti este simplu. Duminica, in schimb, am trecut la fapte, iar pe la 10:20 eram cu Flavius, pe biciclete, pe platforma Timco.
Pentru ca noi nu aveam biciclete proprietate personala, a trebuit sa imprumutam. Mie mi-a dat-o Andrei pe a lui (multumesc!), numai buna pentru trick-uri, iar Flavius a utilizat-o a lui Toma (care a fost la fel de grozav ca numele lui si ne-a sarit in ajutor). A durat 5 minute sa ne acomodam, insa, ajunsi la Timco, am aterizat in raiul biciclistilor. Mici, mari, inalti, scunzi, fete baieti, erau biciclisti peste tot. Isi legau numerele, povesteau, faceau glume, se vedea clar ca nu e prima lor pedalare.
Eu, in schimb, eram hyper. Filmam, radeam, faceam poze si nu ma puteam opri sa nu ma uit dupa biciclete. Ajunsesem sa ma simt putin stalker, asa de atent le studiam :)). Dar cum as fi putut sa nu fac asta? Cand am vazut unele mai cute decat prevede legea.
9 km si-un plaman
La 11 fix, cu precizie nemteasca, am demarat pedalarea de primavara. La inceput a parut super lejer. Primul kilometru l-am facut fluierand. La fe si al doilea si al treilea. Problema a aparut cand am trecut pe sub pasajul Michelangelo unde, dupa vreo 6-7 kilometri de pedalat, pur si simplu a trebuit sa cobor de pe bicicleta la jumatatea pantei.
In apararea mea, nici bicicleta lui Andrei nu m-a ajutat in acest moment. Daca pana aici am profitat de dimensiunile reduse pentru a ma strecura printre biciclisti, aici, cu viteza ei unica, m-a adus la capatul puterilor. Dar am avut noroc cu Flavius, care m-a incurajat constat. Si dupa ce am iesit la drumul drept, am reusit sa ma redresez si sa nu ajung ultima in Unirii, impinsa de la spate de masina de politie :D.
La destinatie respiram ca ultimul, cel mai inrait fumator. Eram rosie de parca urma sa explodez. Si ma durea groaznic fundul de la scaunul de bicicleta. Dar a meritat din plin (chiar daca inca am febra musculara).
Unde s-a mutat hotararea
In ciuda acestor vicisitudini si a firii mele putin inclinate spre suferinta fizica, nu am plecat direct acasa din Unirii. Nu, nu, nu! Am ocolit pe la pasajul pietonal prin care trecusem de dimineata pentru a mai face un boomerang (sau 2 :))).
Ha!
Bine, trebuie sa recunosc, pentru a ajunge acolo am facut schimb de biciclete cu Flavius. Pe a lui Andrei pur si simplu nu mai puteam sta. Iar cand am ajuns acasa, am mai avut putere doar sa ma tarasc in pat si sa adorm.
Concluzii
Pedalarea de primvara a fost o experienta extraordinara pentru mine. Si iata cateva concluzii la care am ajuns:
- mai vreau si la alte pedalari. Abia astept Cochete pe biciclete
- am nevoie de o bicicleta dragutica, de oras (daca cititi aceste randuri si vreti sa colaboram in schimbul unui Pegas dragut – sau mai discutam :))) – nu ezitati sa ma contactati)
- sa fii biciclist in Timisoara este foarte greu, iar oamenii care pedaleaza sunt adevarati eroi
- o sa fim o familie biciclista (when the time comes :D)
- pantele nu sunt pentru mine
- fundul este o zona unde este oribil sa ai dureri :))))
- singurul mod in care as merge cu bicicleta la lucru ar fi sa se faca piste pana in fata firmei
- este minunat sa iti infrunti temerile
Cam asta ar fi. Voi ce ati mai facut in weekend? Pe unde mai pedalati?
Va pup!
