Oldie but goldies

Cel mai mult îmi place să-mi amintesc lucruri din copilăria mea și tot weekendul m-am gândit numai la bătrânelele care mi-au terorizat copilăria :)).

Mai întâi să stabilim decorul: un capăt de stradă. Pe o parte, 3 blocuri. Pe cealaltă parte 2.

Eu stau în capătul străzii pe dreapta, la ultimul bloc. Paralel cu mine stăteau bătrânele (fiecare stăpână pe blocul ei :)) ). În capătul străzii, tanti Tița, grădinăreasa. Tanti Tița avea cea mai frumoasă grădină pe care am văzut-o eu vreodată. Era o grădină plină cu tot felul de flori. Noi, copiii din capătul acela de stradă, îi eram dragi, până începeam să ne jucăm cu mingea. Atunci avea cumva impresia că îi amenințăm florile (am mai dat noi cu ea prin grădină :D) și începea să strige pe noi să plecăm de acolo. Până la urmă s-a mutat când noi am mai crescut și și-a luat florile cu ea. Acum au mai rămas doar brazi acolo pe care presupun ca nu i-a putut transporta :D.

În blocul din mijloc, baba Butaș (ai mei erau prieteni de familie cu copiii ei). Nu prea ieșea din casă, dar stătea tot timpul pe geam. În fața blocului ei era un cais din care mai furam vara 😀 și pe care simțea nevoia să îl păzească. Plus că ajungeam cumva să ne jucăm tot timpul sub geamul ei când era ora de liniște (cel puțin așa zicea ea :P). De fiecare dată ieșea și striga la noi. Parcă văd și acum un cap rotund și părul ăla alb, puțin ondulat și o voce de vrăjitoare :)). Din păcate… a murit acum vreo 10 ani, dar oricum și noi am crescut.

Last, but not least, Stroca. Stroca nici măcar nu era așa bătrână. Ea încă viețuiește în capătul străzii, vis-a-vis de mine. Cred că Stroca avea vreo… 40 de ani, cam pe acolo, dar se purta… cam ca mama vitregă din Albă ca Zăpada. Noi ne jucam tot timpul cu un băiat din blocul ei (prietenul cel mai bun – pe vremea aia – al lui Andrei) și aveam obiceiul să ne urcăm într-un copac din fața blocului ei. Cred că nu puteam comite crimă mai mare. Tot timpu ieșea pe geam și zbiera pe noi. Îl amenința pe Iasmin că îl pârăște la maică-sa și zicea că nu avem un loc mai bun de joacă? După care, pentru liniștea ei, a tăiat crengile de jos ale copacului ca să nu ne mai putem urca în el. Trist, dar adevărat. Măcar noi am crescut, dar – ironia sorții – ea are acum un  nepot. Nu l-am prea văzut, pot doar să sper că o să fie mai binevoitoare cu el decât cu noi :)).

Parcă pentru a forma un triunghi ciudat, cu mine în bloc stătea domnul Irinici (a.k.a. Burtă-n Slip :))). Fiind vecin cu noi, chiar la parter, încercam cu desăvârșire să evităm să ne jucăm în fața blocului nostru. Cumva, jocurile noastre nu erau niciodată silențioase. Cumva, jocurile noastre se întâmplau întotdeauna fie în perioada de liniște, fie seara, când el vroia să doarmă. Până la urmă s-a mutat, dar încă vine în vizită pentru că fiica sa a rămas aici. Faza cea mai tare a fost anul trecut cred când, într-o seară (noapte de fapt) vorbeam la telefon în fața blocului (destul de tare pentru că așa vorbesc eu), de fapt chiar sub geamul lui. Bineînțeles că eu nici nu am realizat ce făceam și am stat și am vorbit până a ieșit și a urlat la mine :)) „Unii vor să doarmă!!!!” :))) în momentul acela am închis telefonul și am fugit în casă :)).

Pe voi cine v-a terorizat în copilărie?