așa îi zic Alinei tot timpu’ când sunt la Hațeg.
E o senzație unică de libertate. Pur și simplu ne urcăm în mașină și ne gândim… Oare ce loc sau drumeag am văzut recent și nu am apucat să-l explorăm? Hai să mergem acolo!!! Și pornim la drum fără nici un regret.
În momente de genul acesta mi se pare că lumea e a mea și că aș putea face orice. Nimic nu pare imposibil. Nu mai simt presiunea responsabilităților. Singura grijă pe care o am e să nu cumva să se întâmple ceva cu mașina. În rest… trai și viață, nenică! :))
Cel mai mult mi-a plăcut de Alina ieri. Părea așa senină și îmi zice… Tu îți dai seama că noi am putea face orice? :)) Și exact așa mă simțeam și eu. De parcă și muntele aș fi putut să-l deplasez de la locul lui dacă aveam chef.
Oricum, peregrinările noastre din weekend ne-au purtat pe ceva drumuri noi, pe ceva drumuri vechi și aici aveți câteva poze :P.
Asfalt in mijlocul pustietatii
Undeva pe un camp
Nucsoara vazuta de pe viaduct (parte din ea :)) )
Un om aducand vacile
Fraguteeeeeee
Vedere spre Sălaș din Poiana Narciselor
Streiul și calea ferată văzute de pe Viaduct de la Ciopeia
Cam astea au fost copii. Sper să vă placă și să mai urmeze și alte plimbări :P.
ma mut la tine 🙂 pot? 😀
:))) da da. te primesc :))
Doamne, n-am mai vazut fragute live de 1000 de ani! Foarte faine pozele!
vezi ce face jungla urbana din om? :))
Mai ai un loc si pentru mine?
clar :)) the more the merrier 😛