#nocomplaintweek sau ce am invatat cand nu m-am plans

Cand am inceput #30yearschallenge am avut foarte clar in minte ca trebuie sa ma apuc de provocari cat mai repede. Pana la urma, un an trece mai repede decat te-ai astepta, iar cand trebuie sa faci unele lucruri saptamanal sau lunar, nu poti lasa niciodata garda jos. Asa ca am hotarat sa incep inca din prima saptamana cu tot ce pot, nu doar cu ceea ce trebuie. Iar o parte din ajutor mi-a venit, again, de la Toma, care a apreciat atat de mult provocarea pe care mi-a dat-o, incat a hotarat sa o dea si altora. Asa a luat nastere #nocomplaintweek.

Provocarea numarul 6: #nocomplaintweek

Ce a insemnat #nocomplaintweek? O saptamana nu am avut voie sa ma plang de nimic. Adica nu am avut voie sa spun de 5 ori pe zi cat imi este de cald nici nimic de genul. Si ca sa imi amintesc de provocarea mea, am purtat un inel roz pe mana dreapta. Daca apucam sa ma vaiet, trebuia sa schimb inelul pe cealalta mana si sa o iau de la capat.

Pare destul de simplu, nu?

Partea grea

Desi in principiu aceasta provocare nu ar trebui sa presupuna cine stie ce greutati, cel mai greu mi-a fost sa imi dau seama unde trag linia intre plansul de mila si supararea de orice natura. Adica in ce moment ma plang si cand am voie sa fiu suparata. Poate pare o prostie ceea ce scriu eu acum, insa in prima zi de provocare pur si simplu paream amortita si nu aveam nici o reactie. Cred ca am mai fost in starea asta doar intr-o zi in care, din motive medicale, am luat un Ketonal. Si cu toate ca nu era o stare neaparat deranjanta, nu pot spune ca mi-a placut. Adica scopul acestui an de provocari este sa traiesc viata din plin si cat mai diferit. Deci amortita nu era o optiune viabila.

Asa ca incepand cu ziua numarul 2 am trecut la un stadiu mult mai analitic. Problemele marunte le-am pus pe ignore, iar cea mai presanta era cea a caldurii. Daca in mod normal as fi spus de 5 ori pe zi ca mi-e cald, foarte cald, cel mai cald, mai ales la birou, acum ma multumeam sa imi pornesc mini ventilatorul, sa ies din incapere pentru cateva minute sau sa folosesc pulverizatorul pentru a ma racori. Si mi-a fost mult mai bine. Parca nu mai risipeam atat de multa energie.

Au mai fost cateva aspecte ale vietii mele in care am abordat aceasta strategie de do what you cand and don not bother with the rest si a fost super productiv. De exemplu in modul in care abordam zilele mai obositoare la birou. Si chiar si momentele mai tensionate in relatia cu ai mei.

Cand am tras linie

Dupa cum am mentionat deja, mi-a luat ceva timp sa imi dau seama cand ma plang aiurea si cand este legitima supararea mea. Si am ajuns la concluzia ca exista momente in viata in care este normal sa le spui oamenilor ce te deranjeaza. Asta nu inseamna ca te plangi. Pur si simplu iti exprimi punctul de vedere sau iti aperi parerile. Ceea ce este perfect in ordine chiar si in #nocomplaintweek.

Punctual, cateva concluzii

Deci iata, pe scurt, cu ce am ramas dupa #nocomplaintweek:

1. Plansul de mila consuma foarte multa energie ce poate fi utilizata mult mai eficient altfel.
2. Esti mult mai calm si mai linistit daca nu te plangi.
3. Viata devine mai roz cand nu te plangi pentru ca te concentrezi pe lucrurile bune.
4. Oamenii te privesc altfel atunci cand nu te plangi.
5. Gasesti mai multe solutii atunci cand nu te plangi pentru ca te concentrezi pe ele.
6. Efectele experimentului #nocomplaintweek sunt de durata.

A trecut deja aproape o alta saptamana de cand am incheiat acest experiement si pot spune ca observ efectele pe termen lung. Deja cand am tendinta sa ma vaiet, ma opresc si imi spun ca nu merita. Partea ”proasta” este ca am inceput sa fiu mult mai intoleranta cu persoanele care se plang pentru ca stiu ca se poate si altfel.

Un mic sfat

Incercati si voi #nocomplaintweek. Este un experiment extrem de simplu care nu are cum sa nu va schimbe macar putin. Iar rezultatele sunt extrem de satisfacatoare. Considerati-l o oportunitate de a face o schimbare mica, dar cu efect garantat.

Si daca nu va iese din prima, nu va dati batuti.

Astept sa imi scrieti cum merge experimentul, daca decideti sa va apucati de el. Si daca nu, care sunt motivele pentru care nu o faceti.

Pupici!

P.S. Rochia o am de secole, sandalele de la mare, de anul trecut, hamul este de la preferatii mei, Artisans D.Amour, iar ochelarii sunt de la Sinsay, brand new :D.