Eram pe mașină și mami îmi povestea nu mai știu ce despre berze și de la una la alta am ajuns să vorbim despre o carte pe care ea o citise în copilărie, de care era foarte atașată, dar pe care o pierduse pentru ca era un copil bun la suflet și a împrumutat-o unor copii care s-au dovedit a nu fi de încredere. Și vorbea cu atâta pasiune despre această carte încât am știut că trebuie să o caut… nu doar pentru ea, ci și pentru mine… poate chiar pentru copiii mei.
Nani, pui de cufundaci s-a dovedit o lectură ușoară și extrem de informativă. Este o colecție de povești despre animale. Însă genul acela de povești presărate cu informații adevărate. Genul acela de povești cu care rămâi. De exemplu știați că furnicile roșii ocupă furnicarele furnicilor negre pentru ca nu sunt capabile să își procure singure hrana? Sau că berzele aruncă un pui din cuib dacă văd că nu îi pot hrăni pe toți? Sau că există ciori albe? Nici eu nu aveam nici cea mai vagă idee până nu am citit această carte.
Ce mi s-a mai părut foarte interesant a fost că pe vremea aceea (cartea a apărut în 1976) erau scrise cărți educative într-o manieră mult mai atractivă decât cele scrise azi. Și luați în considerare că atunci nu se bazau pe fotografii super performante și spectaculoase. Povestea era totul.
Deci, mari sau mici, seara înainte de culcare sau în tramvai, oriunde apucați, citiți această carte. Sigur o să o găsiți pe okazii (eu de acolo am luat-o) la un preț modic… aș putea spune.
Spor la citit!
