Am terminat de citit volumul 4 din seria Frăția pantalonilor călători și am rămas cu așa o urmă de nostalgie… aș putea spune. E o carte foarte frumoasă. Eu am citit și celelalte volume din serie, dar acesta m-a impresionat în mod special.
În al patrulea volum, Mereu în albastru, eroinele se maturizează, se pierd și se regăsesc, își pierd prietenia și o recuperează. Trec prin experiențe valabile pentru toate fetele (în cea mai mare măsură) în timp ce devin femei.
Totuși, această carte, această serie, e despre prietenie, mai presus de familie, de distanță și de propria conștiință. De asta mi-a plăcut ce a spus Carmen (una dintre eroine) la sfârșit: „Nu mai suntem cu adevărat în familiile noastre și nu mai suntem în casele noastre. Acelea sunt locurile în care am crescut și acelea sunt vremurile pe care le-am petrecut împreună, dar nu suntem noi. Dacă ar fi așa, atunci și noi am fi pierdute, pentru că vremurile se duc și locurile se pierd. Noi nu suntem un loc sau un timp. (…) Noi suntem pretutindeni.”(Ann Brashares – Mereu în albastru. A patra vară a Frăției Pantalonilor Călători)
