Marea deschidere NYX Romania la Iulius Mall Timisoara

NYX

Sincer, nu eram fană NYX. Nu cunosteam produsele. Oricum eu sunt usor varza cand vine vorba de chestii de beauty. Abia acum ce am inceput sa ma mai cultiv :D. Deci cum am ajuns sa fiu invitata la evenimentul de pre-deschidere al magazinului NYX din Iulius Mall Timisoara habar nu am. Dar le multumesc. Au fost niste simpatici. Si sunt sigura ca vor avea succes la noi in oras. Pentru ca, mai mult decat orice altceva, se pare ca timisorenii sunt innebuniti dupa produse cosmetice.

Dar sa trecem la treaba!

NYX

Noul magazin NYX

Stiam ca in weekendul de deschidere al NYX urma sa fiu plecata din oras si, trebuie sa recunosc, am suferit putin. De cand am inceput sa fiu mai atenta la tot ce tine de cosmetice si beauty, imi place sa descopar marci noi. Iar NYX parea destul de promitator. Dar am zis ca asta e. Daca nu se poate, nu se poate. Ajung eu pe la mall in perioada urmatoare si vad cam ce au.

Apoi… am primit invitatia si m-am bucurat grozav. Pentru ca evenimentul era de la ora 12. Va dati seama? Nici nu se putea mai bine pentru mine. Si, dichisita si cute, m-am indreptat agale spre Iulius Mall. Am gasit foarte repede locatia si m-am minunat de cat de fain arata magazinul.

NYX

Conceptul este super modern, cu un negru predominant si accente de culoare, inclusiv neon. Dar cea mai impresionanta este gama de produse. In viata vietii mele nu am vazut, in magazinul unui singur brand, atat de multe culori si nuante diferite, mai ales cand vine vorba de rujuri. Cred ca ele m-au socat cel mai tare. De la culori mate la culori metalice, de la albastru la negru, de la zeci de nuante de rosu la cel mai turbat portocaliu, NYX are de toate. Excentric sa fii si ti-ai gasit noua casa. Dar si daca esti mai pe clasic, tot ti-ai gasit noua casa. Chiar are de toate si la preturi destul de accesibile. Adica nu stiu cum vi se pare voua, dar pentru mine, 40 de lei un ruj nu este mult. Si eu sunt zgarcita cand vine vorba de cosmetice… sau poate eram? :)))

NYX

Evenimentul

In esenta lui, evenimentul mi-a placut foarte mult. M-am reintalnit cu bloggeritele pe care le stiam deja si am mai povestit. Anca mi-a destainuit cateva trucuri legate de highlighter, care si acum ma baga in sperieti pentru ca ceva imi spune ca nu il folosesc chiar asa cum trebuie. Am schimbat pareri despre rujuri. Am cunoscut cateva fete noi. Si m-am bucurat sa vad ca se anima blogosfera timisoreana.

In rest, cred ca a fost unul dintre cele mai elegante evenimente la care am fost. Sau poate mi s-a parut asa pentru ca au avut chelneri cu manusi care sa ne serveasca pe acolo si sampanie fara alcool. Nu stiu de unde au scos-o, dar a fost geniala. Chiar daca era de mere :))). Si mi s-a parut o idee super tare. Adica noi, la nici un event, nici prin gand nu ne-a dat sa luam sampanie fara alcool. Desi… sa fim seriosi… majoritatea oamenilor circula cu masina. Nici macar cei care merg cu bicicleta nu pot pleca chiar torpilati de la un eveniment :)): Deci, felicitari, NYX, pentru aceasta super idee.

NYX

Nu trebuie sa va mai spun ca am facut o gramada de poze, nu? Sau ca am testat o gramada de produse, nu? Adica… era un event de beauty, totusi :P.

The Goodie Bag

Si acum, sa va spun cea mai tare chestie de la NYX. Am primit cel mai mare goodie bag ever. 9 produse geniale pe care abia am asteptat sa le testez. Cum as fi putut sa nu fiu entuziasmata de ele? Si cum sa nu le incerc, pe toate, chiar in acel weekend?

NYX

Ce continea goodie bagul NYX?

  • 3 rujuri
  • iluminator
  • creion de sprancene
  • 2 fonduri de ten
  • un fel de tus in cutiuta
  • pensula evantai

Rujurile NYX

Incep cu rujurile pentru ca sunt cele mai simplu de prezentat si pentru ca am o colectie destul de mare, deci ceva experienta cu genul acesta de produs. Cele 3 rujuri de la NYX au venit sub forma de tub cu aplicator. Booming parea roz si boring, pana m-am dat cu el si mi-am dat seama ca e holografic, iar pe buze arata complet auriu. E genial pentru festivaluri si petreceri. Cel putin pentru mine :D.

Cel maro, LSCL 31, am zis ca nu o sa imi placa. Asta pana m-am dat cu el si mi-am dat seama ca e un cupru metalic, dar mat, care rezista super mult pe buze. Daca initial voiam sa il dau, acum nu as mai face asa ceva sub nici o forma.

Fatal Attraction este mai basic, un mov puternic, destul de rezistent, dar prea putin impresionant fata de celelalte.

NYX

Iluminatorul

Acesta mi-a parut initial destul de auriu, dar pe ten se vede foarte frumos. Si, dupa cum a spus si Anca, depinde si cat de mult aplici. Oricum oamenii au luat-o razna cu iluminatorul anul acesta. Numai cand imi amintesc de Untold nu imi mai vine sa ma dau cu nimic :))). Dar Ritualistic de la NYX mi se pare foarte ok chiar si pentru machiajul de zi.

Creion de sprancene

Cu acest produs inca nu m-am lamurit. La prima aplicare era usor roscat. Apoi… nu am mai ajuns sa ma dau cu el :))). Dar ceea ce e cert este ca se aplica foarte usor. Formatul si textura il fac perfect. Trebuie doar sa gasesti culoarea potrivita.

NYX

Fondurile de ten

Cand am deschis cutiutele, am zis ca nu vad bine. Unul dintre fondurile de ten era extrem de deschis, nuanta Natural, celalalt extrem de inchis, nuanta Chestnut. Ma si gandeam… ce sa fac eu cu astea? Nu se potrivesc cu mine de nici o culoare. Apoi am incercat sa imi fac contouring… sambata… inainte de nunta… needless to say… nu a fost o idee tocmai buna :))). Mai ales ca mi-am turnat putin din cel inchis la culoare in par, din greseala, pentru ca este foarte lichid, iar eu eram foarte agitata. Si nu aveam nici baza de machiaj. Sa va mai spun cat de varza sunt? Mai bine nu.

Asta nu inseamna ca ma dau batuta. Rox spunea pe Insta ca am primit 2 culori ca sa ne putem compune propria noastra nuanta, dupa preferinte. Mi se pare o idee buna, dar nu ceva ce as face eu. Cel mai probabil voi mai testa chestia cu contouringul pana o sa imi iasa. Obsesiile astea :D.

Revenind la produse, ele sunt faine, au acoperire buna si se aplica foarte usor. Tot ce mai trebuie este sa stii ce sa faci cu ele si esti bine :))).

NYX

Tusul

Ca si toate celelalte aspecte ce tin de machiaj, habar nu am sa imi fac un cateye de Doamne ajuta. Incerc si incerc, dar tot varza sunt. Treaba merge bine, pana cand ajung la coada ochiului. Acolo… nu stiu ce se intampla… dar nu prea imi ies egale coditele. Si asta nu inseamna ca eu nu incerc si incerc. Doar ca… nu ma ajuta mana :))).

Dar acest tus de la NYX este foarte diferit de tot ce am mai incercat. Este un fel de gel mai tare. Habar nu am cum sa definesc textura. Ca un fard de ochi cremos. Da, cam asa e :D. Si se aplica usor. Negrul este destul de intens, doar nu degeaba se numeste Blackout. Doar mana aia sigura mai lipseste :D. Dar ma perfectionez. Nu e stres.

NYX

Pensula evantai

Imi doream una de foarte mult timp. M-am bucurat maxim ca am primit-o. Am si incercat sa o folosesc… dar nu observ efectul la care ma asteptam. M-am mai uitat si la niste tutoriale despre ce ar trebui sa faci cu ea. Dar cred ca trebuie sa mai exersez putin :))).

Offff… spun toate astea… cine ma mai cheama pe mine sa testez makeup? :)))))

Acestea fiind spuse, multumesc, NYX Romania pentru invitatie si produsele minunate. Mai vin in vizita sigur. Si pentru ca mi-a placut atat de mult la ei, mai am cateva poze pe care vreau sa le vedeti. Sunt prea colorate ca sa le omit :D.

Voi ce ati incercat de la ei? Ce imi recomandati si ce ar fi mai bine sa evit?

Untold 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.