– Hiromi Kawakami – 
Mi-a trebuit puțin timp să citesc această carte pentru că nu e exact genul meu de lectură. Aici domină introspecția și, uneori, ți-e greu să-ți dai seama ce e vis și ce e realitate.
Cartea spune povestea lui Kei, o femeie al cărui soț dispare inexplicabil și care ajunge într-un punct în care trebuie să se confrunte cu această dispariție. Purtată mai mult de intuiție decât de motive raționale, Kei ajunge în orășelul Manazuru, unde este nevoită să-și infrunte demonii.
Ceea ce m-a bruiat pe mine a fost trecerea extrem de ușoară de la realitate la visare. Uneori mi-a fost greu să țin pasul și a trebuit să recitesc anumite pasaje. Plus că nu am apreciat deloc că nu se spune exact ce anume s-a întâmplat cu soțul lui Kei. Adică… înțeleg că ideea e că nu contează asta cel mai mult, dar mie mi-ar fi plăcut să știu.
În rest, dacă sunteți fani ai cărților profunde, cu mai multă descriere și introspecție decât acțiune, e perfectă pentru voi :P.
P.S. Poza e luată, evident, de pe all.ro.
Daca dau de ea pe undeva, voi incerca sa o citesc, chiar daca este obositor sa ma intorc mereu pentru a intelege bine unde se termina visul.
Pingback: Fetelor, nu am uitat de voi
si ei ma gandesc la Baltagul 🙂
Intr-adevar, cartea pastreaza prea mult misterul si creeaza frustrarea unei lecturi intrigante dar fara finalitate. Cu toate acestea, am apreciat stilul introspectiv si proza fragmentara a autoarei Hiromi Kawakami, impletirea scenelor din prezent cu cele din memoria personajului Kei, dar si cu cele din imaginatia ei. Parerile mele detaliate despre “Manazuru” se gasesc aici: http://bit.ly/1R902yN