Instrumente Mortale

Cassandra Clare –

Nu am luat-o razna, nici nu mă gândesc să mă apuc de cine ştie ce activităţi criminale. Poate unii dintre voi aţi auzit despre serie, dacă nu aflaţi acum. Instrumente mortale este o serie de 6 volume (ultimul va apărea anul viitor la noi), despre lumea nevăzută de a nostră, lumea vânătorilor de umbre, a repudiaţilor şi a demonilor.

Deşi auzisem de cărţi de la Adriana, trebuie să recunosc că în momentul în care am văzut trailerul pentru viitorul film (care va apărea în august şi al cărui trailer îl puteţi vedea aici) am hotărât că trebuie să citesc şi cărţile. Deci, cu prima ocazie mi-am achiziţionat primele 3 volume şi trebuie să spun că nu am făcut o achiziţie proastă.

Cărţile pe care le-am citit eu până acum au fost foarte faine. Acţiunea te prinde imediat şi sunt momente în care efectiv nu poţi lăsa cartea din mână. Dar să vă spun mai în detaliu despre ce e vorba: Clarissa Fray e o fată obişnuită din New York care descoperă că are o putere neobişnuită. Ea poate vedea o lume ascunsă de a noastră, o lume a magiei şi descoperă curând că e mai mult decât fata obişnuită care se credea. Iar în această nouă lume, cel care-i devine călăuză este Jace, iar relaţia lor este foarte complicată :D.

Cartea e puţin ciudată. Unele subiecte abordate… sunt mai delicate, deci clar trebuie să fii mai deschis la minte ca să nu te deranjeze unele chestii. Şi să nu credeţi că e chiar aşa agresivă ca filmul. Mie mi-a plăcut pentru că e o poveste despre familie, sacrificiu şi secrete care îţi pot distruge viaţa, dar şi despre acceptare şi colaborare între persoane diferite.

Sunt super curioasă ce o să se întâmple în continuare, pentru că Adriana îmi zicea că până acum am citit partea happy a serie :)). Adevărul e că am mai aruncat eu un ochi peste goodreads şi după ce am citit acolo am hotărât că totuşi e mai bine să cumpăr toate trei celelalte cărţi când apare ultima şi să le citesc direct :D.

Dacă vă hotărâţi, spor la citit :D.

3 thoughts on “Instrumente Mortale

  1. adizzy says:

    “relaţia lor este foarte complicată” – hehehe…asta e asa …complicat e putin spus :)) si sa vezi ce se mai complica ..ca de aia …tac, ca e spoiler! 🙂 oricum, mie imi placea valentine, e asa ..perfect personaj negativ.(si actorul care il joaca ) Abia astept sa mergem la film 😛

  2. Pingback: Mortal instruments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.