Azi am desfăcut bradul. A fost așa ciudat să adun globurile, să văd cum se scutură acele. Parcă ieri începuse vacanța și cântam colinde și colindam prin magazine după cadouri. Acum bradul e gone with the wind și trebuie să mai aștept un an pentru următorul Crăciun.
Încerc să-mi dau seama dacă asta mă bucură sau mă sperie. Da, a început un an nou, dar anul care a trecut s-a dus atât de repede… și eu așteptam Crăciunul cu sufletul la gură, iar el s-a dus. Și până mai aveam pomu și tot felul de mici cadouri sub el, parcă era ok. Dar după ce l-am despodobit, după ce am dat jos până și decorațiile de pe casă, m-a cuprins așa o melancolie.
Nu mi-e dor de Crăciunul acesta ne-apărat, mi-e dor de copilăria mea. Atunci timpul părea să… treacă mai greu. Sau poate eram eu mai copil și de-asta…
cica ar fi dovedit stiintific ca timpul trece mai greu cand esti copil. 🙂
:)) nu are cum