Exact unde trebuia să fiu!

V-am mai spus vreodată că eu cred în soartă? Chiar cred. Uneori, planetele se aliniază, Universul conspiră și ajungem exact unde ar trebui să fim.

Astăzi trebuia să mă duc la Bega să comand o ștampilă pentru mami. La început am zis că merg cu un amic, dar nu a mai putut veni cu mine. Apoi m-am întâlnit cu un alt cunoscut care mergea cu mașina în Unirii, dar doar după ce mi-am continuat drumul mi-am dat seama că puteam merge și eu cu el. Pentru că mi-era lene, am zis că iau tramvaiul, care m-ar fi lăsat exact în față la Bega. Mi-am luat bilet, m-am urcat în tramvai (vorbeam la telefon, deci nu eram foarte atentă) și când mă uit la biletul compostat, SURPRIZĂ!!! eram în 7 nu în 1. Minunat!!!

Am coborât în Maria (ce mai puteam face????) și am luat-o pe jos spre Centru. Când am ajuns lângă Modex m-am gândit Ia hai să mă uit eu ce cărți mai sunt… asta în condițiile în care de obicei trec pe acolo ca MIG-urile. Și când studiam eu raftu lu nenea ală… am văzut-o: o carte de John Saul pe care nu o aveam în bibliotecă: Cei neiubiți. Și costa numai 15 lei. Am cumpărat-o repede și salut!

În momentul acela m-am gândit că dacă m-aș fi întâlnit cu amicul despre care vorbeam sau mergeam cu mașina sau tramvaiul… dacă aș fi ales orice alt drum sau nu aș fi făcut oricare dintre greșelile/alegerile făcute… acum nu aș fi avut cartea.

Și a fost așa un moment de pace. Parcă eram exact unde trebuia să fiu. Parcă era ordine în Univers și viața mea era exact în punctul în care trebuia să fie… atunci.

Poate sună stupid. Poate o să ziceți că sunt eu visătoare sau ceva de genul acesta, dar eu am trecut prin mai multe momente de genul acesta și așa am ajuns să cred în soartă. Din tot sufletul meu… cred că există un plan mai mare… pentru fiecare dintre noi. Și că trebuie să avem încredere în el.