Eu sunt numărul 4

Pittacus Lore –

Presupun că cea mai mare parte din populaţia planetei a auzit de I am number 4 datorită filmului, dar am dubii foarte mari că la fel de mulţi oameni au citit cartea.

Ei, eu am reuşit acest lucru şi trebuie să vă spun că mi-a plăcut foarte mult. Şi sincer, dacă din film nu mai ţin minte nimic, nu cred că se va întâmpla la fel şi în cazul cărţii. Ba chiar sper că o să apară în curând şi continuarea seriei, care există, din câte am văzut pe Goodreads.

Dar să revenim la poveste:

Planeta Lorien este distrusă de rasa războinică a mogadorienilor şi doar un mic grup de supravieţuitori reuşesc să se refugieze pe Pământ. Între aceştia se află 9 copii cu daruri speciale, protejaţi de o vrajă puternică astfel încât să nu poată fi ucişi decât într-o anumită ordine. Mogadorienii îi urmăresc însă pe planeta noastră şi reuşesc să îi ucidă pe primii trei. Când vine rândul Numărului 4, acesta trebuie să se pregătească de luptă. 

Eu sunt numărul 4 este o carte super captivantă, pe care cu greu o poţi lăsa din mână în momentul în care începi să o citeşti. E o poveste despre luptă, sacrificii, prietenie şi iubire. E o carte care are nevoie de o continuare pentru ca sunt foarte multe întrebări care rămân fără răspuns. Dar clar merită citită!

2 thoughts on “Eu sunt numărul 4

  1. adizzy says:

    na ca nu mai stiu de unde, dar am ebook cartea, legal si romanesc si e in proces de citire 🙂 dar nu mai stiu de unde 🙂 abia astept sa am timp de ea

  2. vienela says:

    Nu cred ca am vazut filmul, iar cartea sigur, sigur nu am citit-o. Dar este exact pe placul meu, asa ca o voi cauta.
    Inca nu am reusit sa termin cartea primita de la tine, daca te intrebi cumva de ce nu vorbesc despre ea. Am fost o puturoasa, nu am citit nimic de cateva saptamani, iar acum ma straduiesc sa citesc Tradarea, pentru campania ALL.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.