Despre mine şi cărţi

Aseară a trebuit să iau accept un adevăr trist: Reading Challengeul meu era imposibil de atins. Deci am decis să îl reduc. Nu prea mult, pentru că atunci dispărea provocarea, dar totuşi la un număr mai… accesibil. Deşi nu sunt sigură că 40 de cărţi e un număr accesibil :)).

Adevărul e că am plecat de la premiza greşită că o să am la fel de mult timp pentru citit anul acesta cum am avut anul trecut. Premiză complet greşită în condiţiile în care anul acesta am muncit full time, am călătorit o grămadă şi viaţa mea a mai avut parte şi de alte schimbări.

Ca să nu mai spunem că mai nou am o pasiune cu totul înfloritoare pentru cărţi din ce în ce mai mari şi mai fantastice. Vampiri, vrăjitoare, vârcolaci, stafii, strigoi, zâne, îngeri, demoni, cu cât peisajul cărţii e mai neverosimil, cu atât pare să mă atragă mai tare. Nu prea înţeleg de ce mă atrag genul acesta de cărţi, mai ales în condiţiile în care nu mai sunt adolescentă şi chiar sunt capabilă să apreciez şi alt gen de lectură. Dar aventurile astea fantastice… mă atrag maxim.

De fapt, nu prea ştiu de ce mă mir. În materie de cărţi, nu am intrat niciodată în standarde. În liceu am fost singura din clasă care a preferat partea cu războiul din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. În timp ce alte fete citeau La răscruce de vânturi, eu mă lăsam fascinată (şi oripilată) de John Saul sau călătoream pe Dune. Deşi majoritatea oamenilor consideră că sunt geniali, niciodată nu mi-au plăcut ruşii. De fapt, nici nu m-am gândit să le acord vreo şansă. Să nu aud de Crimă şi pedeapsă, de Ana Karenina sau nimic de genul. Prea depresivi pentru gustul meu. Dar cine ar putea fi fericit trăind în condiţiile în care au trăit scriitorii respectivi, deci cine ar putea scrie poveşti fericite?

Cred că de fapt, de aici pleacă înclinaţia mea în materie de cărţi: sfârşitul… şi cât mai puţine descrieri kilometrice. Nu pot să suport cărţile plângăreţe, în care sunt descrise în 1000 de feluri suferinţele umane. Ok, Personajul X, suferi, am înţeles, dar se mai şi întâmplă ceva cu tine sau doar suferi şi atât?

Acum e momentul să mă întorc la Chitaristul, să văd dacă se şi întâmplă ceva cu Emilio sau stă doar şi aşteaptă să se hotărască Adriana aia să treacă la fapte. Vă ţin la curent.

Voi ce mai citiţi? 😀