Ceea ce m-a atras mai întâi a fost cartea. Apoi am aflat că va apărea şi filmul şi am ştiut că trebuie să-l văd, deşi încă nu am citit cartea. Iar acum, după ce am văzut filmul, vreau cartea mai mult ca înainte :)). 
Să vă spun totuşi povestea:
Ethan trăieşte într-un orăşel în care nu se întâmplă nimic şi este îndrăgostit de o fată pe care nu a văzut-o niciodată. Însă, în momentul în care Lena apare în oraş, visele lui par să devină realitate. Dar nimic nu e ceea ce pare, nici măcar Lena, care se dovedeşte a fi mai mult decât un muritor, iar iubirea lor, una blestemată. Lena este nevoită să aleagă între bine şi rău, între viaţa sa şi cea a iubitului ei, iar alegerea ei va înclina balanţa pentru totdeauna.
Nu vă pot spune mai multe pentru că aş strica farmecul filmului. Ceea ce vă pot spune e că filmul mie mi-a plăcut foarte mult. Acţiunea se derulează destul de rapid. Povestea e una frumoasă şi da, cu happy end :D. E una adolescentină, dar pentru un weekend liniştit e perfectă. Şi, după cum vă spuneam, eu abia aştept să citesc toată seria Cronicile Casterilor. Mai ales că mi se pare super ideea pe care a transmis-o filmul: în noi există şi bine şi rău, iar singurii care pot alege care cale o urmează suntem noi.
Voi ce aţi mai văzut în ultima vreme?

Pingback: Cu mâinile mele îi calc în picioare | Iubesc Viaţa
Ideea cartii imi pare cunoscuta, desi nu am citit cartea, nu cred ca am vazut nici filmul. Dar mi-ar placea sa incerc.
Ieri am pierdut o ora uitandu-ma la MasterChef si la Cronica carcotasilor. :))