– John Perkins –
Am inceput sa citesc aceasta carte pentru ca m-a intrigat titlul. Probabil daca nu ar fi cumparat-o tata, eu nici nu as fi auzit vreodata de ea si chiar ar fi fost o pierdere pentru ca e o carte care iti deschide ochii. Iar dupa ce am citit-o, am ajuns la concluzia ca este de datoria mea sa vorbesc despre ea, poate asa o sa determin si pe altii sa vada cum sta treaba in lumea asta de fapt.
Confesiunile unui asasin economic este o carte care te baga in sperieti. Daca traiai cu impresia ca esti propriul tau stapan, dupa ce termini de citit cartea aceasta ori iti este zguduita din temelii aceasta credinta si deschizi ochii ori o sa iti spui ca a fost cea mai mare prostie pe care ai citit-o vreodata si iti vezi de viata ta ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Desi aceasta ultima varianta mi se pare foarte putin plauzibila.
Eu sunt genul acela de persoana care crede in world domination, American world domination, ca sa fiu mai precisa. Doar ca vedeam chestiunea ca pe o problema recenta, gen ultimii 20 de ani. Nu am crezut niciodata ca inceputurile imperiului global sunt undeva in timpul Razboiului din Vietnam sau ca ideea este batrana de cand Statele Unite. Nu am crezut niciodata ca interesele si tentaculele imperialiste sunt atat de extinse in lume, nici ca au facut atat de mult rau pana acum.
Dar sa va spun totusi cateva cuvinte despre carte, nu? John Perkins a fost asasin economic (AE). Si dupa ce a reusit sa paraseasca aceasta lume, dupa ce a dus multe procese de constinta, a reusit sa isi infrunte temerile si, in speranta unei lumi mai bune pentru fiica sa, a scris Confesiunile unui asasin economic. In esenta ei, aceasta carte prezinta viata sa si toate conspiratiile la care el a contribuit, in calitate de AE. Dar, mai mult decat atat, aceasta carte prezinta, dintr-o cu totul alta perspective, evenimente istorice care ne-au influentat si continua sa ne influenteze viata.
Acestea fiind spuse, pot doar sa va spun ca citind Confesiunile unui asasin economic veti vedea situatia mondiala cu alti ochi.
Cred ca am deschis prima data ochii mari abia cand am ajuns in Italia si am vazut repulsia cu care italienii vorbeau despre americani. Apoi sotul meu mi-a tot explicat unele lucruri, iar ceea ce vad in unele documentare completeaza un tablou de speriat. Cu siguranta voi cauta aceasta carte sa o citesc.