Cu mai bine de 30 de ani in urma, ai mei se cunosteau pe un tren ce venea din Ardeal in Banat. Si chiar daca Timisoara le-a devenit casa, obiceiurile din Ardeal nu i-au parasit niciodata. De-asta mami face ciolomica, nu ciulama. De-asta noi mancam miel doar de Paste. De-asta din congelatorul nostru nu lipsesc niciodata visli. Si de-asta suntem obsedati de tot ce inseamna munte. Si asa ca noi, sunt multi. Pentru ca Banatul este un spatiu multicultural extrem de frumos si extrem de bogat. Iar toate aceasta mostenire a fost evidentiata anul acesta prin proiectul Camine in miscare.
O zi in Margina
Am trecut de nenumarate ori prin Margina in calatoriile noastre prin tara, dar nu am fost niciodata curioasa de aceasta comuna. Pur si simplu m-am limitat la a compatimi starea de degradare in care se afla fosta fabrica de otet, o cladire absolut superba, care ar merita sa fie transformata in hotel, nu lasata sa se degradeze de la o zi la alta.
Va dati seama ca, in aceste conditii, in momentul in care am primit invitatia de a petrece o zi in Margina, am spus da cu zambetul pe buze. Ba am mai invitat si ceva oameni dragi cu mine, ca sa nu ma distrez de una singura.
Am ajuns in Margina intr-o frumoasa zi de sambata. Localnicii erau pregatiti de oaspeti. Ceaunul pus la fiert, bunatatile afisate pe la tarabe, carutele trase de cai gatite de sarbatoare. O gramada de copii, oamenii din presa locala sau simpli curiosi s-au adunat in curtea after school-ului construit pe fonduri europene. Nu stiam exact la ce sa ne asteptam, doar ca urmeaza sa ne bucuram de o surpriza. Nu mica ne-a fost mirarea cand o ceata de calusari si-a facut aparitia in curtea scaldata de soare. Dupa doua poezii in grai, spuse de niste copilasi ce nu cred ca aveau mai mult de 5 ani, a inceput dansul. Intotdeauna mi-a placut sa admir calusarii. Sunt o dovada vie a faptului ca, in ciuda tuturor vicisitudinilor si a neajunsurilor si a oamenilor plecati in strainatate, radacinile raman… chiar si la generatiile tinere.
Dupa ce micul spectacol s-a terminat, majoritatea oamenilor s-au ingramadit la carute. Noi, in schimb, am pornit sa descoperim, pe jos, imprejurimile.
Asa am dat peste micuta biserica din lemn din cimitirul satului, adusa aici pentru a fi salvata, dintr-un sat al comunei Margina. Si tot aici am descoperit proiectul ARC360, ce incearca sa salveze bisericile de lemn din Banat, macar in format virtual. Pentru ca aceste locasuri de cult nu au parte de protectia pe care o merita. Si pot sa dispara in orice moment – lucru ce s-a si intamplat in trecut.
Am continuat explorarea, mergand putin pe jos pe drumul spre Zorani. Nu stiam ca despre aceasta localitate este vorba, pentru ca, sincer va spun, nu as fi mers pe jos :))). Doar stiam ca urmeaza sa merg ulterior in ritm pe fanfara pe exact acelasi drum. Dar, tot raul spre bine. Pentru ca am admirat o priveliste absolut superba in soarele toamnei. Si am inteles… intr-o oarecare masura… de ce oamenii din aceasta zona considera ca traiesc in Banatul de munte.
Casele spectaculoase din Margina
Margina este o localitate ca oricare alta… in aparenta. Doar ca, daca privesti mai aproape, descoperi aici un Muzeu al Pestilor de Sticla. Sigur ii tineti minte, pestii pe care toti romanii ii aveau pe televizoare pe vremea lui Ceausescu. Ei bine, cineva din Margina a colectionat peste 50 de pesti de sticla. Si nu, nu a colindat Romania dupa ei, ci i-a obtinut mult mai usor. Pentru ca, in Tomesti, exista o fabrica de sticla si acolo se fabricau exact celebrele bibelouri ce au populat toata tara, nu doar Banatul.
Pentru mine sunt tot incredibil de urati, dar nu am putut sa nu admir determinarea colectionarului.
Si tot in Margina am descoperit amprenta occidentului. In dulcele stil banatean, orientat spre mozaic pe casa, un marginean mai iesit in lume si-a decorat casa cu palmieri si maimute. Nu mi-a venit sa cred cand am vazut casa lui. Mi s-a parut cea mai iesita din comun idee ever!
Bulz si ceaun in stil banatean
Am asteptat cu nerabdare vremea mesei pentru ca noi nu prea mancam ceaun… niciodata. Si bulz am mancat o singura data in toata viata mea. Dar nici atunci nu a fost facut ca si la Margina. Adica era facut asa cumva ca un gogoloi si prajit pe gratar. Iar combinat cu ceaunul, a fost una dintre cele mai bune mancaruri pe care le-am consumat ever!
Oare de ce nu se pune mai des accentul pe mancaruri de genul acesta? Desi, cei de la Margina chiar isi valorifica mostenirea culinara. Cum? Au demarat un proiect super interesant, numic Mic Dejun la Margina, in cadrul caruia oamenii pot sa vina si sa incerce produse traditionale din zona. Dar ce mi-ar placea mie ar fi un Field Food Festival :))). Numai cu mancare din asta traditionala, pe care o poti digera doar cu ajutorul Colebilului :)))).
Pe ritm de fanfara, spre Zorani
Dupa o scurta pauza, petrecuta intr-o gradina, ascultand povesti din lumea filmului romanesc, am urcat in carute si, pe ritmurile fanfarei Mambo Siria din Mehedinti, am pornit spre Zorani. Conducatorul coloanei si cel ce a narat povestile ce impanzeau drumul a fost unul dintre actorii de la indragita trupa timisoreana de teatru independent, Aualeuuu.
Am ras, am admirat, m-am bucurat de peisaj si de povesti, dar, cel mai mult, de muzica. Fanfara Mambo Siria a fost mult mai mult decat ma asteptam eu. Iar in momentul in care am ajuns la destinatie, casa familiei Oproni, au avut o reprezentatie dintre cele mai interesante si mai amuzante. Mi-a placut de ei la nebunie.
De ce a fost aceasta ultima oprire a zilei? Pentru ca aici istoria a prins viata. Povestea lui Serafin Oproni, un taran din sat ce a refuzat colectivizarea, a fost pusa in scena chiar in casa acestuia. Si printre spectatori s-a aflat chiar nepoata protagonistului.
M-a miscat atat de tare modul in care au jucat cei de la Asociatia Solidart, incat m-am simtit ca si cand as fi fost si eu parte din istorie. Am uitat de frig (bine, la acest aspect au contribuit semnificativ ceaiul cald si cornuletele), de griji, de blog, de telefonul meu mort. Am privit, pe un geam mic, o bucata de istorie. Si a fost genial!
Povestile Banatului sunt povestile Romaniei
Poate pare ciudat, sa ne concentram atat de mult pe trecut, in epoca vitezei. Dar radacinile, toate experientele de care am avut parte pana acum, ele ne fac cine suntem. Iar noi toti, poporul roman, am trecut prin multe. Si sa ignoram toate acele lectii ar fi o greseala imensa.
Asa ca trebuie sa spun felicitari echipei! Camine in miscare este un proiect foarte fain, care sper sa continue sa spuna si alte povesti.
Si eu sper sa continue, ca mi s-a parut super ideea!! <3 Ce povesti faine, Andra 🙂
Multumesc :D. Ma bucur tare mult cand ma vizitezi :D.