Am scris acest articol duminica, din varful patului, din Barcelona, dupa ce, vreme de mai bine de 7 ore, am colindat orasul lui Gaudi si al lui Picasso si am incercat sa il descopar. A trecut foarte mult timp de cand un eveniment nu m-a mai impresionat atat de tare incat sa imi doresc sa trec direct la fapte si sa ma apuc de scris. Dar Barcelona este pe wishlist-ul meu de foarte mult timp. Si acum, cand, in sfarsit, am descoperit taramul catalan, nu ma pot abtine. Trebuie sa va spun tot ce am experimentat pana in acest moment.
Cum am ajuns in Barcelona
Stiti deja ca eu sunt mega fan Artisans d’Amour. Si mai mult ca sigur stiti ca noi colaboram. Iar despre Bijoux Indiscrets trebuie sa fiti auzit macar prin asociere cu Maze. Ei bine, ei sunt din Spania. Din Barcelona, ca sa fiu mai exacta. Si noi am venit in business trip. Iar cum Estela e un lider bun, nu ne-a carat ca pe sclavi: venim, avem intalnirea, plecam, ci a pregatit un super team building adiacent intalnirii de afaceri.
Sagrada Familia
Chiar daca am stat 2 ore in vama ca sa putem ajunge la aeroport in Budapesta. Chiar daca nu am dormit toata noaptea. Si chiar daca am zburat doua ore si jumatate cu avionul, iar la sosire eram zombie. Dupa drumul de la aeroport tot ce imi doream era sa vad mai mult din acest oras minunat. Asa ca ne-am schimbat repede, am lasat valizele la cazare si am pornit in explorat.
Prima oprire a fost pentru brunch, iar optiunea mea: uevos rancheros. Le-am ales pentru ca pareau, in primul rand, foarte consistente. Am mancat la PetitBo si totul a fost delicios. Inclusiv Coca Cola, pe care l-am savurat dintr-un pahar mare cu gheata si lamaie. Pe care nici nu a trebuit sa il cer in mod special.

Cu burtica plina, am plecat spre Sagrada Familia. Acesta este monumentul pe care nu ai voie sa il ratezi daca vii in Barcelona. Nici macar daca stai doar 1 ora. Pentru ca acest monument paradoxal defineste orasul.
Inceputa in 1882, sub indrumarea lui Antoni Gaudi, Sagrada Familia nu este finalizata nici in zi de azi. Cu toate acestea, este cel mai cunoscut monument din oras. Insa faima sa este bine meritata. Pentru ca, in aceasta constructie, Gaudi a pus toata maiestria sa. Si cum planurile i-au fost respectate cu sfintenie, catedrala chiar te fascineaza inca de la prima privire. Detaliile arhitecturale sunt absolut fantastice si sper ca, pana in 2026, cladirea sa fie finalizata complet. Pentru a ne putea bucura de aceasta minune in toata splendoarea ei.

Pe stradute catalane
De la Sagrada Familia am pornit campante spre centrul istoric al orasului. Am admirat arhitectura. Am pasit pe stradute inguste si racoroase. Ne-am bucurat de briza marii si de spiritul spaniol. Am facut putin shopping (suntem femei pana la urma :D). Am mancat niste tapas (absolut obligatoriu atunci cand ajungi in Spania). Si am descoperit alte comori pe care Barcelona le ofera cu marinimie turistilor sai.
Mi-a placut foarte mult Arcul de Triumf pentru ca, exceptand forma, nu are nimic de-a face cu cel de la Bucuresti. Stilul in care a fost realizat este mult mai ornamental. Si, la fel ca in cazul tuturor constructiilor din acest oras, emana un sangre caliente ce nu poate fi negat. Spaniolii au ceva salbatic, ceva extrem de creativ in ei. Iar acest lucru este evident in tot orasul.
Obiectivele de care ne-am bucurat
Cam ce am mai vazut noi astazi in peregrinarile noastre si nu ar trebui sa ratati in Barcelona?
- Plaza Monumental cu ale sale turnuri in forma de ou.
- Catedrala Santa Maria del Mar, unde avea loc un botez.
- La Rambla, unde era o nebunie maxima si plin de magazine, dar nu am cumparat nimic.
- Estua de Colom, unde era un fel de Flavia timisoreana, dusa la extrem, apogeul La Ramblei.
- Port Vell, care este plin de tot felul de ambarcatiuni si lesini cat de mult ai vrea sa pleci pe mare, ceea ce poti si face daca iti doresti cu adevarat pentru ca oferte exista.
- Torre Agbar, dar numai de departe
Pana acum…
… Barcelona mi se pare absolut geniala. Oamenii sunt super prietenosi. Mancarea este foarte buna. Inghetata este super. Si stiu ca umbla vorba sa fii atent la hoti cand vii aici, dar asta cred ca e valabil peste tot. Adica… stiu oameni care au fost jefuiti in tramvai in Timisoara.
Orasul este o minunatie si mai avem atat de mult de descoperit din el, incat ma doare sufletul cand ma gandesc ca exista o posibilitate sa nu vedem tot ce as vrea eu. Dar presupun ca si asta este o oportunitate de fapt. Pot sa revin cu Flavius si sa redescoperim orasul impreuna :D.
Acum trebuie sa luam hotarari importante, deci va mai las cu doua imagini si inchid repede compul.
P.S. In caz ca va intrebati, Coca Cola, in Spania, este mult, mult mai dulce decat cel din Romania :D.
Barcelona e minunata! Am stat 10 zile si nici nu stiu cand au trecut. Eu sunt indragostita de Spania, mi-as muta in secunda 2 acolo! <3 Am vizitat pana acum Barcelona si Valencia, iar urmatoarea destinatie mi-as dori sa fie Sevilla. 😀
Astept urmatorul articol cu impresii! 😀
Si mie mi-a placut extrem de mult si este primul oras in care m-as muta dintre toate pe care le-am vizitat pana acum. Mi se pare orasul perfect :D. Luni vine partea a doua. Pupici!