Astăzi am fost cu nervii la pământ pentru că mâine am interviu și multe depind de rezultat. Deci singurele lucruri pe care sunt capabilă să le fac sunt: sa ascult muzica, sa-mi rod unghiile (curand raman fara varful degetelor :)) ) și să pierd vremea pe net.
Nu vreau să vă deprim sau nimic de genul, dar poezia asta am primit-o pe mail și mi-a plăcut enorm de mult, plus foarte adevărată. Sper să vă placă și vouă.
Aceasta poezie sta scrisa la intrarea in biserica de la Sadinca , jud. Sibiu , loc unde s-au pus bazele unei mici manastiri condusa de parintele-calugar David. Atat de frumoasa pe cat de adevarata.Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte,
Unde stam cate-un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii!
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri!
Multi copii voiosi se urca.
Cati in drum n-am intilnit,
Iar cate-un batran coboara,
Trist si frant, sau istovit.
Vine-odata insa vremea,
Sa ne coboram si noi.
Ce n-am da atunci o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi?
Dar pe cand, privind in urma,
Plangem timpul ce-a trecut,
Suna goarna VESNICIEI:
Am trait si n-am stiut
ce frumos:(