Admirand marea de la Kaliakra

Nu pot spune ca stiam foarte multe despre acest loc inainte sa decidem sa il vizitam. Pur si simplu era un punct de atractie despre care auzisem, era in drumul nostru… aproximativ… si am zis de ce nu? Deci la plecarea din Balcic ne-am abatut putin pentru a vizita Capul Kaliakra.

Nu o sa ma apuc sa va tin lectia de istorie sau de geografie pentru ca nu sunt wikipedia. Daca vreti sa aflati mai multe detalii de acest gen, intrati aici. In schimb, o sa va vorbesc despre sentimente 😀 si despre modul in care marea lovea cu furie malul.

Campii dobrogene

Drumul ne-a purtat intins si fara probleme inspre capul Kaliakra. Nu am simtit caldura, nici nu ne-am stresat. A fost genul acela de zi perfecta de vara. Iar cu ajutorul waze am navigat spre destinatie bucurandu-ne de satele bulgaresti si de marea ce se vedea pe ici, pe colo. De fapt, intreaga portiunea ce leaga litoralul romanesc de cel bulgaresc este impanzita de lacuri si diverse zone de agrement, atent semnalizate. Cred ca ar fi o adevarata delectare sa te opresti in fiecare, sa te plimbi cu barca pe lacuri si, daca esti fan, sa mananci peste.

Dar mie nu imi place pestele, ci prefer ruinele. Este ceva aparte in zidurile ce inca rezista dupa sute sau mii de ani. Poti sa simti in ele povestea, lupta, maretia oamenilor. Sau poate sunt eu romantica :D.

Capul Kaliakra

Ca o sageata ce strapunge marea, capul Kaliakra se ridica la cateva sute de metri deasupra apei. In jur, faleza este abrupta si imposibil de accesat. Malul ce se vede este stancos, iar ideea de a face baie acolo pare putin nebuna. Dar eu m-am gandit la asta. Pentru ca marea este extraordinar de frumoasa. Verde si albastru, adancime de nepatruns, cer si mare ce se pierd in zare. Si in timp ce admiram aceasta priveliste superba, am inteles de ce, cu mult timp in urma, oamenii au decis sa se aseze aici. Chiar daca vantul bate si in zilele insorite, sa te trezesti privind acest peisaj merita infruntarea intemperiilor.

Cetatea

In acest cadru se ridica o cetate partial restaurata. Vazuta de departe este superba, dar in momentul in care ii treci pragul iti dai seama cat de prost este gestionata. Cararile sunt putine si neamenajate. O mare parte din ea este inchisa publicului intru cat apartine armatei bulgare, iar pe alocuri se ridica cele mai oribile chioscuri din aluminiu. Va dati seama cum distruge asta farmecul locului.

Din fericire, insa, cetatea ascunde cate comori. Aici vorbesc despre un restaurant cochet, deschis intr-o zona mai retrasa, acoperit cu vegetatie si ferit de intemperii, genul acela de loc unde ai sta o viata sa te bucuri de sunetul marii, un vin bun si o carte. Dar si despre o terasa deschisa spre mare, putin mai greu accesibila in labirintul cetatii, insa cu o priveliste ce te fura. M-as fi vazut acolo printesa, asteptandu-l pe Flavius sa vina de pe mare… cu o rochie lunga fluturand in vant. Poate fac trash the dress aici si termin cu fantezia :D. Dar mai e pana atunci.

Calatorului ii sta bine cu drumul

Oricat de mult ne-ar fi placut cetatea, a trebuit sa ne retragem incet, dar sigur pentru ca ne astepta drumul lung spre casa. Si cum noiembrie ne bate la usa, acesta este ultimul articol in care povestesc despre zilele de vara petrecute la mare. Sper ca le-ati citit pe toate cu drag si ca v-am inspirat. Iar la anu’ vreau sa imi scrieti… Andra, am mers si noi la Balcic/Kranevo/Kaliakra si ai avut dreptate, este genial!

Dar nu va temeti. Calatoriile nu se termina aici. Inca mai am multe sa va povestesc. Deci dati un subscribe, daca nu ati facut-o si pregatiti-va pentru multe surprize :D.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

În 10 ani de blogging am învățat 10 lecții prețioase care sigur te vor inspira.
Descoperă-le în primul meu ebook!
Descarcă gratuit ebook-ul
"Pierdută în blogosferă"