De la Accept Friend la Happily Ever After
Ieri Facebook ma anunta cu surle si trambite ca sunt prietena cu Flavius de 3 ani. Cine ar fi crezut, in primavara lui 2015, ca un simplu Accept Friend avea sa ma aduca, 3 ani mai tarziu, la momentul in care incepem sa impartim invitatii pentru nunta? Eu una sigur nu am plecat de la premiza aceasta si cred ca a venit momentul sa va spun povestea noastra.
Il stiu pe Flavius…
… inca din copilarie. El a crescut in Baiesti, satul natal al tatalui meu. Il vedeam pe ulita, cand mergeam in vizita la bunicul meu. Dar cel mai des il vedeam la Strei, la baie. Nu vorbeam prea mult pentru ca, si atunci, Flavius era un copil tacut. Iar pe vremea aceea eu aveam cu totul alte preocupari.
Sunt sigura ca ne-am mai ciocnit, pe la nunti si diverse evenimente din sat. Dar nu imi amintesc acele momente. Probabil am dansat. Probabil am ras impreuna. Insa acestea au ramas doar clipe care, atunci, nu insemnau prea mult pentru mine.
Apoi…
… am crescut si viata a parut sa ma duca tot mai departe de Baiesti. Flavius a ramas doar o amintire din copilarie, usor stearsa, parte a unui lumi care imi parea mult mai prietenoasa.
Dar – daca nu credeti in destin acum este momentul sa va luati popcornul – prin 2014 cred ca era cand tata a decis ca ii este dor de gustul copilariei. Este straniu cum lui trebuie sa ii multumesc pentru ca l-a readus in viata mea pe cel mai bun barbat pe care il cunosc.
Deci tata a simtit nevoia sa se intoarca la gustul copilariei. Iar pentru el acest lucru insemna smanatana si branza de bibane. Pentru cei care nu stiu ce sunt bibanele, aflati ca este vorba despre niste bivolite mari si negre, care fac un lapte mult mai gras decat cel de vaca. Deci smantana de bibane este aproape ca si untul, o delicatete de nedescris. Doar cand ma gandesc la ea imi ploua in gura.
Bineinteles ca, pentru a-si potoli dorul, tata a apelat la producatori locali. Paradoxal, Flavius nu era singurul care avea bibane in Baiesti. Nu cred ca era nici macar cel mai la indemana neaparat. Dar aici a intervenit destinul, pentru ca altfel nu se explica treaba.
Si asa am ajuns eu…
… de 2 ori pe luna, sa vin la poarta lui Flavius in calitate de client.
Sa nu credeti ca el era un om vorbaret. Sau ca eu aveam chef de povesti cand veneam la el. Eram de cele mai multe ori imbracata ca vai si-amar, plecata de la Salas cu treaba, grabita, nauca de somn si usor plictisita, sincera sa fiu. Pentru ca ai mei ma folosesc pe post de comis voiajor inca de cand am invatat sa conduc. In conditiile acestea, ce a putut sa il atraga pe Flavius la mine, nu pot sa imi dau seama…
Culmea, i-a luat destul de mult sa indrazneasca sa imi ceara prietenia pe Facebook. Mai bine de un an ne vedea doar extrem de rar. Apoi el a fost plecat prin Italia la un moment dat si tin minte ca atunci chiar imi lipsea sa il vad. Bunica lui este simpatica, dar nu este Flavius. Ba chiar ma gandeam ca sigur nu se mai intoarce niciodata.
Dar cu destinul nu te joci. Ce este menit sa se intample, se va intampla, oricat am incerca sa ne luptam noi cu torentul. Iar Flavius a fost facut pentru mine. Acum sunt sigura de asta.
Era prin primavara lui 2015 cand…
… nu stiu cum de, Flavius era singur acasa si a durat ceva mai mult sa iau smantana si branza. Imi amintesc cum m-a chemat la ei in bucatarie, lucru care nu se mai intamplase pana atunci, si a inceput sa faca small talk. Eram, evident, tot buimaca de somn si nu imi dadeam prea bine seama ce se intampla. Dar am povestit cu el si dupa m-am dus acasa la mami si am anuntat-o ca lui Flavius ii place de mine.
Bineinteles ca raspunsul ei a fost Termina cu prostiile! Pentru ca nu vii asa, tam-nesam, sa iti anunti mama ca un baiat te place. Nici macar unul pe care il vezi atat de des. Deci am uitat cu totul de problema. Pana cand, cateva saptamani mai tarziu, am primit cererea de prietenie. Atunci, in capul meu eram, HA! Stiam eu!!!
Dar el mi-a dat cu ignore complet (paradoxul Facebook)
Mai bine de o luna nu mi-a scris un singur rand. Deja credeam ca are mami dreptate. Ca am eu halucinatii si ma vad Cenusareasa inainte de bal. Asa ca am decis sa iau taurul de coarne si i-am scris eu. Am deschis extrem de abrupt subiectul cu un Ti se pare ok sa imi dai cerere de prietenie si apoi sa nu imi mai scrii?